suiciLucrările la obiectivul „Modernizare drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni”, proiect finanțat din fonduri europene, pe Măsura 7.2, vor fi reluate cât de curând. Unitatea de management, respectiv AFIR Târgoviște, a virat în conturile UAT Șuici o sumă de bani cu care vor fi achitate lucrările executate până acum de către constructor.

„Proiectul vizează modernizarea a 6,7 km de drumuri comunale și vicinale din cele două sate. O parte din lucrări au fost realizate, însă mai este de muncă. Trebuie turnat al doilea strat de asfalt, de construit un podeț și de realizat rigolele. Așteptăm rectificarea bugetară guvernamentală, pentru a se debloca plățile pe PNDL și astfel să putem relua lucrările și la alimentarea cu apă de la Valea Calului. Acolo mai sunt de efectuat branșamentele electrice și împrejmuirile la forajul executat, la bazinul de stocare și la stația de clorinare, precum și aducerea terasamentului drumului la starea inițială.
Nu în ultimul rând, prin intermediul revistei dvs, țin să mulțumesc tuturor salariaților primăriei, în frunte cu doamna viceprimar Cateluța Marinescu, pentru eforturile depuse pentru darea în folosință a noului sediu administrativ al comunei. Am muncit toți, cot la cot! De asemenea, aduc mulțumiri consilierilor locali, care sunt alături de mine, inclusiv pe teren, în luarea deciziilor legate de mersul investițiilor din comună.”, spune primarul Constantin Iatagan.