boteni bunCu un drum rupt și gospodării izolate, comuna Boteni se numără printre administrațiile locale ce au avut de înfruntat furia apelor în această lună. Pagubele produse de alunecarea de teren se ridică la 100.000 de euro! ”Este vorba de drumul Natina. Ruptura are lungime de 20 metri și adâncime de 4 m, alunecarea fiind de 20 de metri cu tot cu vegetație. Avem gospodării și terenuri izolate. Am chemat comisia de la ISU, iar devizul pentru remedierea problemelor se ridică la 100 de mii de euro, fiind necesare ziduri de sprijin, consolidări și, evident, refacerea drumului prin balastare. Am mai avut și în alte zone probleme, dar am putut să le remediem cu forțe proprii. Din fericire, din punct de vedere agricol, stăm bine. La noi în zonă se practică mai mult pomicultura și, pentru că nu am avut căderi de grindină, recoltele se anunță foarte bune”, declară primarul Vasile Leau.

Din punct de vedere al investițiilor, deocamdată, eforturile administrației locale se concentrează pe documentații. ”În afară de faptul că așteptăm PNDL 3 - pentru investiția privind asfaltarea drumurilor, proiect pentru care noi am avut contract semnat cu FDI, ne focalizăm pe alimentarea cu gaze: studiu de fezabilitate, ridicări topo. În condițiile în care în momentul de față suntem între finanțări, atât europene cât și guvernamentale, încercăm să gândim proiecte pentru viitor. Idei avem destule, important e să le putem concretiza. Una dintre ele ar fi realizarea unei aducțiuni pentru alimentarea cu apă a întregii zone, până la Mioveni. În viitor, vor avea șanse mari la finanțare proiectele realizate în comun, prin asocieri, care să deservească multe gospodării, o întreagă zonă, iar costurile pentru mentenanță să fie minime. Se merge pe eficiență maximă, pe protecția mediului. Trebuie să ne adaptăm, fiindcă altfel nu putem folosi resurse europene”, a punctat edilul șef din Boteni.