sapataRețeaua de iluminat public din comuna Săpata se află în plin proces de modernizare. Administrația locală a achiziționat de curând 100 de lămpi performante pe care le montează acum în mai multe zone ale comunei. ”Ne-am apucat de schimbat lămpile în satul Drăghicești și urmează să facem același lucru în satul Dealu Bradului. Vom avea un iluminat mai eficient și va crește și gradul de siguranță pentru cetățeni. Lucrările sunt realizate cu fonduri din bugetul propriu”, declară primarul Laurențiu Micu.

Bani pentru reabilitarea Școlii Găinușa
În vacanța de vară a elevilor vor demara lucrările de reabilitare a Școlii ”Alexandru Guță” din satul Găinușa. Acestea prevăd schimbarea acoperișului clădirii și anveloparea termică. Pentru investițiile ce urmează a fi realizate la școală, Consiliul Județean a alocat Primăriei Săpata fonduri în valoare de 350.000 de lei. Conform proiectului actual, valoarea lucrărilor este estimată la 500.000 de lei, restul banilor urmând să fie asigurați din bugetul local.
Pe de altă parte, conducerea administrativă a localității așteaptă alocări bugetare pentru alte proiecte aprobate de Ministerul Dezvoltării. Autoritățile din Săpata au proiecte depuse pentru înființarea rețelei de canalizare, pentru construcția unui pod în satul Mârțești care să facă legătura cu Lunca Corbului (PNDL), precum și pentru asfaltarea drumului de la Dealu Bradului (CNI).