buzoesti 4Administrația comunei Buzoești intenționează să asfalteze mai multe drumuri în satele Vulpești și Cornățel. În acest sens, încă de anul trecut, conducerea primăriei a depus la Compania Națională de Investiții (CNI) un proiect pentru asfaltarea a 6 km de drumuri în cele două sate. ”Din ce știm în acest moment, în toamnă va fi lansat PNDL 3, un program de finanțare destinat modernizării drumurilor. Avem proiectul depus de mai mult timp la CNI și sperăm ca în septembrie să ne fie aprobată finanțarea lucrărilor. Nu este singurul proiect depus la CNI. Am făcut solicitare de finanțare și pentru o serie de lucrări de modernizare a stadionului din satul Șerboieni”, declară primarul Ion Tănase.

Lucrări pentru finalizarea sălii de sport
Pe raza comunei Buzoești se lucrează în continuare la podul de pe DJ 504 Buzoești - Popești, în apropierea sediului primăriei. Lucrările efectuate nu au fost afectate de ploile din luna iunie, așa cum s-a întâmplat în comuna vecină, Recea. De asemenea, se continuă lucrările la sala de sport de la Școala Gimnazială Șerboieni, proiect implementat cu fonduri guvernamentale și locale. Sala de sport urmează a fi gata în această vară și dată în folosință la începutul anului școlar viitor.