stalpeni 1Rigolele amenajate recent de-a lungul DN 73, drum care traversează localitatea Stâlpeni, sunt subdimensionate, nefiind construite pentru a capta apa de pe drum și de pe trotuare, concomitent! Aceasta este concluzia la care s-a ajuns, după nenumăratele probleme pe care administrația locală din Stâlpeni le-a avut, ori de câte ori a plouat abundent - cantități mari de apă pe unitatea de timp. ”În doar 10 minute de ploaie, în data de 30 mai, gospodăriile din Rădești erau inundate! Au fost chemați cei de la ISU, au scos apa din curțile oamenilor cu pompele. Noi am făcut în repetate rânduri adrese către CNAIR, au venit proiectanți, șefi de șantier, au măsurat, au făcut procese verbale. Nu s-a emis încă un răspuns oficial, dar este clar că aceste rigole nu pot prelua întreaga cantitate de apă, mai ales în condițiile schimbărilor climatice. Ce putem face? Să amenajăm alte șanțuri paralele? E de râs dacă n-ar fi de plâns! În plus, nici nu avem voie să intervenim în vreun fel, partea cu trotuare până la proprietățile cetățenilor fiind tot al CNAIR.”, a declarat primarul Gabriel Șerbănoiu.

În ciuda acestor probleme, investițiile în localitate se derulează conform programului. ”Am început reabilitări de drumuri și străzi comunale, pentru ca circulația să se desfășoare în cele mai bune condiții. Vom aproba extinderea ariei de supraveghere în localitate, prin suplimentarea numărului de camere de luat vederi la unitățile de învățământ și la intrarea în islazuri, precum și montarea unor  panouri de atenționare pentru interzicerea depozitării gunoiului în locuri nepermise. Am început reparațiile la baza sportivă de la Rădești, unde intervenim la reabilitarea tribunei, gardurilor și plaselor de protecție, extinderea canalului din zona blocuri pentru prevenirea inundațiilor și refacerea acoperișului la sala de sport IC Petrescu”, a punctat edilul șef din Stâlpeni.
Nu în ultimul rând, cu ocazia Zilei Eroilor, conducerea administrației locale a depus coroane de flori la monumentele din comună.