cepariÎn ultima vreme, în repetate rânduri, ploile au afectat infrastructura rutieră din comuna Cepari. În decurs de numai o lună, administrația locală  a întocmit trei rapoarte pentru solicitarea fondurilor de urgență, în vederea remedierii problemelor. ”Toate drumurile, din localitate ar trebui reabilitate după aceste dezlănțuiri ale naturii. Am intervenit cât am putut cu utilajele, să se poată relua circulația, însă problemele sunt departe de a fi rezolvate. Nu am speranțe că vom primi bani, dar eu o să fac tot ce ține de mine în încercarea de a obține fonduri. Toate documentele și rapoartele făcute de comisia celor de la ISU le vom depune și la Compania Națională de Investiții, în ideea că există o linie finanțare pentru lucrări în regim de urgență.”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.

Finanțare pentru două obiective
De la Consiliul Județean Primăria Cepari a primit bani pentru studiul de fezabilitate aferent proiectului pentru care s-a obținut finanțare prin Program Operațional Regional - creșterea eficienței energetice a școlii de centru, precum și pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru o extindere la rețeaua de alimentare cu apă. ”Este vorba de extinderi în Cărpeniș, Șendrulești și străzile laterale din Cepari Pământeni. Pentru investiția în sine, vom căuta ulterior finanțare, însă realizarea SF-ului era esențială. Fără studiu de fezabilitate nu putem accesa niciun grant guvernamental sau european”, a mai spus edilul șef din Cepari.