01 micestiLa Micești sunt în plină derulare lucrările de amenajare a două intersecții din comună, proiecte finanțate prin PNDL. Este vorba de intersecția din centrul comunei, unde este situat Monumentul Eroilor, și de cea din satul Purcăreni. „Până acum, la intersecția de la Monument s-a realizat un șanț carosabil și se lucrează la efectuarea altor șanțuri, trapezoidale. De asemenea, a fost amenajată și o parcare în acea zonă. În maxim o lună, lucrările se vor încheia. La intersecția de la Purcăreni s-a realizat un șanț carosabil pe o lungime de 20 metri, s-a pus piatră spartă, care a fost compactată. Urmează asfaltarea. Acolo e vorba de o supralărgire a intersecției”, explică Ionuț Tudorache, șeful biroului Achiziții publice din cadrul Primăriei Micești.

În paralel, continuă lucrările la Grădinița din centrul comunei. A fost izolat podul, s-au efectuat lucrări la instalațiile electrice și s-a finalizat scara de acces la incendiu. Termenul de finalizare a investiției este mai 2022.

Ritm bun la vaccinare
La finele lunii aprilie, prin eforturile administrației locale, la parterul noului dispensar al comunei a fost amenajat un centru de vaccinare. „Orice persoană, în baza unei programări, se poate vaccina la Micești, nu doar rezidenții. Mă bucur că am reușit să deschidem acest centru. În aproximativ o lună de zile, aici s-au administrat aproape 2.000 de doze de vaccin. Avem contract cu DSP privind centrul de vaccinare până la finele anului, cu posibilitate de prelungire. Așteptăm în continuare pe toți cei care vor să se imunizeze împotriva acestui virus care, după cum vedeți, ne-a dat pe toți peste cap. Pentru mai multe informații și pentru programări, puteți apela numărul de telefon de la centrul de vaccinare: 0790.239.174”, spune Dumitru Voicu, primarul din Micești.