01 stalpeni”Luna curățeniei” la Stâlpeni a reprezentat o acțiune de amploare, fără precedent, care a avut ca rezultat igienizarea și înfrumusețarea localității. Administrația e decisă să aplice amenzi celor care poluează mediul, prin aruncarea gunoaielor în locuri nepermise.

”Am inițiat o campanie de curățenie condusă de dna viceprimar Nicoleta Machedon, care a vizat malurile, albiile râurilor, șanțurile, parcurile, toată localitatea. Rezultatele se văd, și sunt pe măsura eforturilor susținute. Deși am organizat-o pe parcursul unei luni calendaristice, propunându-ne ca la final să avem o localitate model din acest punct de vedere, nu înseamnă că acțiunea s-a finalizat. Lupta cu gunoiul, cu educarea oamenilor este una continuă, producând pe alocuri nemulțumiri, din cauza măsurilor coercitive pe care dorim să le adoptăm în cazuri extreme. Dacă nu se poate cu vorba bună ceea ce ne dorim, vom recurge, din păcate, și la amenzi”, a declarat primarul Gabriel Șerbănoiu.
Pe de altă parte, în localitate încep investițiile. ”Dorim să reabilităm drumul de la Pițigaia, prin pietruire. Este un drum care face legătura între satul omonim și restul localității, care de mult nu mai este practicabil, la ora actuală circulându-se pe un drum forestier. Un alt obiectiv urgent este executarea forajului de apă în satul Livezeni, pentru asigurarea unui debit optim pe perioadele de secetă. Așa cum am mai menționat, se vor monta camere de supraveghere suplimentare la instituțiile de învățământ din localitate, dar și la intrările în islazuri, tocmai pentru protecția mediului și împiedicarea aruncării deșeurilor în locuri nepermise”, a mai punctat șeful executivului.
Concomitent, se continuă lucrările la Căminul Cultural Livezeni și la rețeaua de canalizare în zonele Cicu Preoteasa, Cotoreni și Rădești, unde se realizează branșamentele electrice ale sistemului.
Nici activitatea culturală nu este lăsată pe ultimul plan. ”Sigur că în anul pandemiei viața culturală și evenimentele de acest tip au avut de suferit, de aceea trebuie cumva să ne menținem atenția asupra acestui aspect. De când am venit la conducerea Primăriei am înființat ansamblul „Pițigaia”, secție externă a Școlii Populare de Artă. Avem un profesor tânăr și talentat, Bogdan Panțiru și tineri dornici să învețe tradițiile noastre. Ansamblul, cu cele două grupe, pe categorii de vârstă, se reunește pentru repetiții în fiecare săptămână, la Căminul Cultural Rădești și sperăm ca în scurt timp, să avem ocazia să participăm din nou la evenimente, să arătăm tuturor cât de frumoase sunt dansurile noastre  specifice, să ducem mai departe tradiția”, a mai spus primarul Gabriel Șerbănoiu.