valea iasului primarÎn bugetul de anul acesta, aprobat în ședință de Consiliu Local în luna aprilie, administrația comunei Valea Iașului a prevăzut o sumă importantă de bani pentru demararea lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte locale: rețeaua de gaze. Trebuie menționat că Primăria a obținut licența și a predat amplasamentul pentru întreg UAT-ul Valea Iașului către Distrigaz, în vederea realizării rețelei de gaze.

Lucrările se vor desfășura cu finanțare locală, urmând ca banii să fie recuperați ulterior de la Ministerul Energiei. ”Au fost alocate 6 miliarde de lei pentru gaze, incluzând aici proiectarea și execuția lucrărilor. Este adevărat că am făcut un efort financiar anul acesta, dar investiția este extrem de importantă pentru locuitorii comunei Valea Iașului. Lucrările vor începe în această vară. În prima fază se va lucra în satul Ungureni, de-a lungul DN 73 C, iar apoi se va ajunge în satul Cerbureni, pe străzile Rogoz și Bălășești”, declară primarul Cristian Enescu.

Se ridică capacele de canalizare
În luna aprilie, în Valea Iașului au început lucrările de ridicare a capacelor de canalizare în satele Mustățești și Cerbureni, pe străzile Mihai Eminescu și Mihai Viteazul. Același tip de lucrări urmează a fi executate și pe străzile Salcâmilor și Tudor Vladimirescu. Toate aceste străzi au fost asfaltate în ultima perioadă, iar capacele de canalizare au rămas mai jos față de nivelul asfaltului, necesitând ridicarea la cotă. Totodată, după data de 15 mai, în localitate vor începe lucrările de remediere în zonele unde s-au produs alunecări de teren. Zonele afectate de calamități unde se va interveni sunt pe DC 259 (punctele Orășanu și Manole), stația de pompe Ungureni, pod stația de epurare sat Ungureni, strada Cearșor (punct Doru State), pârâul Valea Lacului (punct Mihai Stănescu). 

Sărbătoarea Învierii aduce în suflete speranța reînnoirii și a dragostei pentru tot ceea ce este frumos și adevărat în viață.
Paște fericit! Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Valea Iașului
Primar, Cristian Enescu