baiculestiBugetul comunei Băiculești, aprobat în ședință de Consiliu Local în cursul lunii aprilie, permite asigurarea funcționării administrației publice, dar și continuarea investițiilor în localitate. Veniturile totale ale comunei se ridică anul acesta la aproximativ 23 de miliarde de lei vechi, fond din care 8 miliarde de lei merg către capitolul de ”Funcționare”, iar restul de circa 15 miliarde de lei sunt direcționați către investiții.

”Avem această sumă mai mare la ”Dezvoltare” pentru că aici au fost incluși și banii de la Guvern pentru proiectul de canalizare derulat prin PNDL 2. Sperăm că anul acesta vom demara lucrările. Ne propunem, de asemenea, să finalizăm lucrările de modernizare a DC 213 Argeșani - Băiculești- Zigoneni, proiect derulat cu finanțare prin AFIR, să finalizăm lucrările la terenul de sport din satul Tutana, finanțat cu fonduri europene și contribuția locală. O altă investiție prevăzută pentru anul acesta este înlocuirea coloanei de apă în satul Mănicești, pe o lungime de 2,5 km și extindere a alimentării cu apă în satul Valea Brazilor, pe ulița Bisericii, cu amenajarea unei stații de pompare, precum și extinderea alimentării cu apă pe o uliță în satul Tutana. Tot anul acesta vrem să definitivăm studiul de fezabilitate pentru rețeaua de gaze”, afirmă primarul Niculae Dragnea.

Proiect depus la CNI
Totodată, autoritățile din Băiculești speră că anul acesta vor obține fonduri pentru asfaltarea unor drumuri comunale. Conform unui proiect depus de administrația locală la Compania Națională de Investiții, în comună ar urma să fie modernizați 9,4 km de drumuri. Proiectul se află pe lista-sinteză a Companiei. În paralel, în luna aprilie, în comuna Băiculești s-a făcut curățenia de primăvară, în perspectiva sărbătorilor pascale.

Miracolul Învierii să vă dea sănătate și fericire, putere de muncă pentru a vă împlini visele, liniște în suflet, căldură în inimi!
Sărbători fericite! Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Băiculești
Primar, Niculae Dragnea