ratestiAdministrația comunei Rătești a finalizat construcția dispensarului medical din satul Furduiești. Obiectivul a fost realizat cu fonduri locale și sprijinul Consiliului Județean. ”Vom face un proiect separat pentru amenajarea spațiului exterior al dispensarului. Vrem să realizăm accesul, să facem o parcare, împrejmuirea și dotarea dispensarului cu aparatură medicală”, declară primarul Cornel Petrică. Autoritățile din Rătești vor ca anul acesta să pună în funcțiune dispensarul.

În luna aprilie, aleșii locali ai comunei Rătești au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs. Pe lângă sumele necesare funcționării aparatului administrativ, în buget au fost prevăzute fonduri și pentru anumite lucrări și proiecte. Deși banii nu sunt foarte mulți, un procent de 12% din buget mergând către investiții, autoritățile din Rătești își propun ca anul acesta să finalizeze proiectul de modernizare a terenului de sport din incinta Școlii Gimnaziale ”Gheorghe I.I.C. Brătianu”, să achite lucrările de la dispensarul din satul Furduiești și documentațiile necesare obținerii autorizației de construcție pentru rețeaua de gaze. De asemenea, se dorește actualizarea PUG-ului localității  și realizarea strategiei de dezvoltare a comunei pentru următorii ani. 

Cu ocazia marelui praznic al creștinătății, Învierea Domnului, urăm Paște fericit tuturor locuitorilor comunei, sănătate și belșug în toate.
Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Rătești
Primar, Cornel Petrică