stalpeni primar3,7 km de drumuri din Stâlpeni vor fi asfaltați printr-un proiect finanțat de către Compania Națională de Investiții. ”Este vorba de drumul Haltă Oprești, Surdeni, Cicu Preoteasa și ulița Cooperației. În funcție de cum vom avansa cu lucrările de canalizare și în măsura în care acestea nu vor afecta modernizarea infrastructurii rutiere, dorim să mai depunem la CNI cerere de finanțare și pentru alte tronsoane. Condiția pentru ca documentația să fie acceptată și să obținem finanțarea este să avem drumurile cadastrate”, a explicat primarul din Stâlpeni, Gabriel Șerbănoiu.
Tot prin Compania Națională de Investiții în localitate va fi construit un dispensar uman nou, lângă Poștă, și o bază sportivă modernă, lângă Școala Rădești. ”Aceste proiecte noi sunt cea mai bună dovadă că nu ne culcăm pe o ureche după alegeri și că încercăm la fel de asiduu să modernizăm localitatea și să le creăm oamenilor cele mai bune condiții de trai și servicii pe măsură”, a declarat edilul șef.

Instituțiile din localitate, precum și zonele aglomerate sunt acum monitorizate video 24 de ore din 24. ”S-au montat deja 10 din cele 15 camere de luat vederi și continuăm. Sperăm în acest fel să creștem gradul de siguranță al cetățenilor, copiilor la școală și să descurajăm orice încercare de abatere de la normele legii – orice act infracțional.”, a declarat primarul Gabriel Șerbănoiu.
Ca lucrări curente, în această perioadă se va betona platforma din zona blocurilor noi din centru, va fi reabilitat capacul clădirii sediului administrativ și blocul Grădiniței cu Program Prelungit din Stâlpeni.
Conform declarațiilor edilului șef, continuă, de asemenea, introducerea canalizării în zona Rădești, precum și lucrările la Căminul Cultural, obiectiv ce are termen de finalizare decembrie 2020.