darmanesti 2Locuitorii comunei Dârmănești vor avea rețea de gaze naturale! Conform declarațiilor primarului Emilian Ciolan, au început ridicările topografice pentru ca, ulterior, investiția să poată fi dată în concesiune. ”Practic, nu punem niciun ban de la buget, dar vom preda rețeaua firmei care va realiza investiția. Până în luna august sperăm să finalizăm documentația și perfectăm contractul. E posibil ca la sfârșitul anului chiar să înceapă lucrările. Este vorba de introducerea rețelei de gaze pe toate străzile din localitate, până la ultima casă, valoarea lucrărilor ridicându-se la peste 264 de miliarde de lei vechi.”, declară edilul șef.

Cu fonduri de la buget, la Dârmănești continuă campania de asfaltare. Ultimele două tronsoane modernizate sunt Drumul lui Țuțală și Drumul lui Chiriță, urmând turnarea covorului asfaltic pe drumul lui Iuda. ”Avem vești bune la acest capitol, al modernizării infrastructurii rutiere, și în ceea ce privește drumul județean 731D. Consiliul Județean va ridica în SICAP investiția, urmând alegerea unei firme care să asfalteze acest drum. Vor fi realizate, concomitent cu asfaltarea, rigole și canale de scurgere a apei pluviale, zona fiind una predispusă inundațiilor. Cetățenii așteaptă de multă vreme realizarea acestui obiectiv, drumul degradându-se de la an la an și punând în dificultate circulația, mai ales pe timpul iernii”, a mai spus șeful executivului din Dârmănești.

Izvor nesecat de dragoste și dăruire, exemplu de perseverență și finețe, FEMEIA este esența existenței noastre. Un 8 Martie fericit doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Dârmănești
Primar, Emilian Ciolan