cateascaLa finalul lunii octombrie, conducerea administrației publice locale a semnat contractul de execuție a lucrărilor de amenajare a unei gospodării de apă în satul Siliștea. Proiectul se derulează cu finanțare guvernamentală, prin intermediul PNDL 2, și are un termen de execuție de un an.
”Firma desemnată să se ocupe de execuție va începe lucrul în luna noiembrie. Derularea investiției depinde de starea vremii, de cât se va putea lucra până la venirea iernii. Proiectul prevede realizarea a două foraje, un bazin cu o capacitate de 150 mc, o stație de pompare și una de clorinare a apei și o stație de înmagazinare a apei. Prin construirea acestei gospodării de apă se va reuși îmbunătățirea sistemului de distribuție a apei în satele Cireșu și Siliștea. Peste 1.400 de cetățeni vor beneficia de această investiție”, declară viceprimarul Adrian Bănuță. Totodată, în incinta Școlii Căteasca au început lucrările de amenajare a unui teren multifuncțional de sport, pe baza unui proiect cu finanțare externă.

Cabinet medical la Gruiu
Vești bune pentru cetățenii din satul Gruiu! Autoritățile comunei Căteasca au reușit să reamenajeze un spațiu în incinta fostei școli din satul Gruiu, în scopul funcționării unui cabinet medical în această locație. ”Reabilitarea spațiului a fost finalizată la începutul lunii octombrie. Cabinetul medical funcționează deja de 2-3 săptămâni, cetățenii beneficiază de servicii medicale. Deocamdată, medicul vine doar o dată pe săptămână, dar sperăm să-l convingem să se deplaseze de două ori pe săptămână la Gruiu”, afirmă primarul Eugen Mira. Amenajarea spațiului pentru cabinetul medical a fost realizată din bugetul local.
Nu în ultimul rând, iluminatul public din comuna Căteasca a fost modernizat recent. În toată comuna vechile becuri pe bază de sodiu au fost înlocuite cu lămpi de tip LED, factura la energie electrică reducându-se la jumătate, după cum susțin reprezentanții administrației locale. Mai mult, în zona centrală, acolo unde sunt localizate instituțiile publice, au fost suplimentate sursele de lumină.