stolnici 2 latUn proiect important care va demara în curând la Stolnici vizează reabilitarea din punct de vedere energetic a unei clădiri publice. Este vorba de Grădinița cu Program Normal. În paralel se derulează lucrări de extindere a rețelelor de apă. ”Am finalizat licitația pentru proiectul de creștere a eficienței energetice la Grădinița cu Program Normal Stolnici. Urmează să înceapă lucrările și sperăm ca întreaga investiție să fie gata până la finalul anului. Școala a trecut printr-un proces similar, de renovare energetică, la fel și sediul administrativ al comunei.”, declară primarul Sevastian Pupăză Roșu.

În luna iulie ordinul de începere a lucrărilor de extindere a rețelei de apă în satele Stolnici și Izbășești. Acestea constau în săpături pentru îngroparea conductelor, montarea căminelor de racord și refacerea infrastructurii rutiere la finalizarea lucrărilor. De asemenea, autoritățile locale sunt în curs de obținere a avizelor necesare pentru lucrări de extindere a rețelei de apă și în satele Fâlfani și Cochinești. 
 
Continuă asfaltarea pe Programul „Anghel Saligny”
În ceea ce privește proiectul de asfaltare derulat prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”, lucrările continuă în această vară. Antreprenorul care se ocupă de proiect a dat asigurări ca totul va fi gata până în luna septembrie. 
Pe de altă parte, o investiție cu multiple beneficii pentru administrația locală se află în pragul semnării contractului de finanțare. Este vorba despre amenajarea unei platforme comunale pentru gestionarea gunoiului de grajd. Pe lângă construcția propriu-zisă a rampei, investiția asigură și achiziția unor utilaje extrem de folositoare pentru ridicarea și valorificarea gunoiului de grajd: buldoexcavator, tractor, remorcă și vidanjă.