acorÎntr-un punct de vedere transmis premierului Florin Cîțu, președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici califică drept „nejustificate” afirmațiile unor politicieni din arcul guvernamental referitoare la Programele Naționale de Dezvoltare, instrumente prin care în ultimii ani au fost finanțate o serie de investiții publice, în special în infrastructura rutieră și cea de utilități.

acor 1Comunele din România au priorități care nu se aliniază neapărat cu planurile stabilite la vârful Uniunii Europene, însă aceste nevoi primare nu mai pot fi amânate. „Suntem astăzi în situația în care, prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, UE vine cu un program nou, în ceea ce privește Green Deal, o Europă verde, o Europă digitală, iar noi pe zona rurală încă trebuie să facem față nevoilor legate de infrastructurile de apă, canalizare, gaze și uneori și electricitate“, a declarat, într-o emisiune a Ziarului Financiar, Valentin Ivan, primar al comunei Sadu, din județul Sibiu, respectiv vicepreședinte al Asociației Comunelor din România (ACoR).

simona bucura oprescuStatisticile coafate ale Guvernului Cîțu nu țin de foame, afirmă deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu, arătând că profesorul de economie Mircea Coșea a declarat că inflația e mai mare decât o arată statisticile și că prețurile vor crește chiar mai mult decât este prognozat.
"Nu este vorba doar despre problemele generate de pandemie și de influențele negative din exterior, ci mai ales de incapacitatea guvernanților de a susține economia prin măsuri aplicate.

simona bucura oprescuPentru a treia oară, Comisia Europeană a respins Planul Național de Redresare și Reziliență propus de Guvernul Cîțu! Deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu afirmă, în acest context, că Guvernul trebuie să înceteze să își mai bată joc de români.
"Ajunge! Ne-am săturat să vă jucați de-a guvernarea!

simona bucura oprescuPSD a depus și susține în Parlament o moțiune simplă prin care cere Guvernului Cîțu și coaliției de guvernare PNL-USRPLUS-UDRM să-l înlocuiască de urgență pe ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Potrivit Simonei Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, "PNRR-ul aduce sărăcie și austeritate, dar și taxe mai mari"

alocatiiPSD se va opune în Parlament oricărei variante legislative a actualei Coaliții de guvernare prin care se amână sau se anulează majorările alocațiilor pentru copii și va sesiza în acest sens și Curtea Constituțională a României.

Ion ManzanaIon Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș declară că Guvernele Orban și Cîțu au acordat cele mai mici ajutoare din Uniunea Europeană pentru firmele afectate de pandemie, motiv pentru care problemele mediului de afaceri sunt din ce în ce mai mari. "Nu au contat nici solicitările repetate de sprijin din partea agenților economici, nici protestele celor din industria HoReCa, ale fermierilor sau ale altor categorii profesionale.

acor bunDin luna martie anul curent, Guvernul României, prin  Ministerul Dezvoltării, derulează proiectul cu finanțare europeană „Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației publice și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”. Printre partenerii Ministerului în acest proiect se numără și Asociația Comunelor din România, ca structură asociativă a autorității administrației publice locale. În acest proiect, a cărei dată de finalizare este noiembrie 2022, s-au implicat un număr de 18 comune argeșene.

simona bucura 2Imensul potențial agricol al României este subminat cu bună știință de către actualii guvernanți, afirmă deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților. "Deloc întâmplător, Asociaţia Forţa Fermierilor a organizat miercuri, 26 mai 2021, un marş de protest al tractoarelor în București, principala nemulțumire fiind subfinanţarea cronică a sectorului agricol.

simona bucura oprescuEconomia românească este abandonată de către actualii guvernanți, consideră deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu. Președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților își argumentează afirmația pe faptul că după intenția de a înstrăina acțiuni la unele companii strategice de stat, autoritățile de la București au propus Bruxelles-ului desființarea CFR Marfă.

cseke comisie2Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a avut o nouă întâlnire cu membrii Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților al cărei președinte este deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu. Cu acest prilej, ministrul a anunțat că se lucrează la modificarea Legii Locuințelor, astfel încât să permită scăderea prețurilor locuințelor ANL care să poată fi achiziționate mai ușor de către actualii chiriași. Un alt anunț important a privit continuarea programului de finanțare pentru Planurile Urbanistice Generale ale localităților.

simona bucura oprescuDacă se aprobă în forma inițială proiectul legislativ L 107/2021 pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, riscăm să ajungem la 7 milioane de ha arabil, din 9,4 milioane de ha, deținute de străini până în 2030, atrage atenția deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.

simona bucura oprescuPSD a cerut cu insistență crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru ca românii să afle de ce nu au fost raportați peste 5.300 de morți, adică 18,2% din totalul celor 29.034 de morți COVID raportați oficial în România.
"Respingerea constituirii Comisiei parlamentare de anchetă asupra datelor pandemiei arată că parlamentarii Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR admit cu cinism că guvernarea lor ascunde adevărul.

primar albota 03Ion Dumitru, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, primarul comunei Albota: „În actuala formă, Legea consumatorului vulnerabil inițiată de Guvernul Cîțu va fi un dezastru, pentru că pur și simplu oamenii nu-și vor mai putea permite costurile majorate la energie.
Atât în orașe, cât mai ales în mediul rural sunt multe persoane care nu au resursele necesare pentru a achita costurile din ce în ce mai mari cu energia!
În legea amintită mai sus se prevede un sprijin de 250 de lei/lună pentru gazele naturale și 500 de lei/lună pentru energia electrică pentru cei care au venituri sub 810 lei/lună/persoană, în cazul familiei, și sub 1.445 de lei în cazul persoanei singure.

daciaEste considerată de către mulți experți, și în prezent, drept una dintre cele mai frumoase mașini construite vreodată la Uzina din Mioveni.
Pentru mulți, a fost mașina unui vis împlinit.
Povestea de succes a Uzinei Dacia a început în urmă cu exact 53 de ani, pe 11 mai 1968, când a început construcția primului model Dacia - 1100.
Câteva luni mai târziu, pe 20 august 1968, prima mașină Dacia 1100 a ieșit pe poarta Uzinei de la Colibași.

salrom„Coaliția aflată acum la putere nu are niciun program de guvernare și nicio soluție pentru a relansa economia. Singura strategie e să se împrumute și să vândă pe nimic, în plină pandemie, companiile cele mai profitabile.”, se afirmă, într-un comunicat de presă semnat de Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.
„Pe lângă Hidroelectrica, Nuclear Electrica și CEC, alianța PNL – USR - UDMR a inclus în lista pregătită pentru vânzarea rapidă și Salrom, compania care administrează două dintre cele mai importante și profitabile resurse minerale, rămase în proprietatea statului, respectiv sarea și grafitul!

simona bucura oprescu"Guvernul Cîțu a dus România în faliment, pentru că la dezastrul legat de împrumuturile făcute fără discernământ, s-a adăugat incapacitatea de a crește veniturile bugetare. În acest moment, România are cele mai mici venituri la buget, ca procent din PIB (33%), din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, euro a ajuns la 4,9250.", afirmă într-un comunicat de presă Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.

GeorgescuNicolae Georgescu, deputat de Argeș al PSD, a analizat cu atenție studiul intitulat "SALARIUL MINIM ȘI TRAIUL MINIM DECENT” de Ștefan Guga în care autorul subliniază faptul că „Între timp, în România, faza de creștere a salariului minim, începută la mijlocul anilor 2010, pare să se fi încheiat. Cu o creștere relativ modestă în 2020 și o înghețare a salariului minim în termeni reali în 2021 (cu PNL și USR-PLUS la guvernare), România se confruntă deja cu decalaje salariale în creștere, nu doar față de multe țări occidentale, ci și față de țările vecine”.

pavelescu„PSD se va opune cu toate forțele sale pentru a împiedica adoptarea proiectului legislativ prin care Guvernul vrea să anuleze Legea PSD prin care s-a interzis vânzarea activelor statului în pandemie, pe prețuri de nimic!”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Nicolae Pavelescu, deputat de Argeș al PSD.

pnnr„Din cauza intereselor de partid ale celor din actuala coaliție de guvernare, România înregistrează eșec după eșec în ceea ce privește Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Fiecare zi pierdută costă enorm! Și nu este vorba doar despre miliarde de euro, ci și de ratarea unei oportunități de dezvoltare a României.”, scrie deputata PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, într-o postare pe Facebook.

turcanUn angajat la un Consiliu Județean câștigă un salariu anual cu aproape 10.000 de euro mai mare decât un salariat care are aceeași pregătire și aceeași funcție, dar este angajat într-o Primărie de comună, declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, după o întâlnire cu conducerea Asociației Comunelor din România, pe subiectul noii legi a salarizării.

balasoiuDeputatul de Argeș al PSD Aurel Bălășoiu, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, consideră că producătorii autohtoni din agricultură sunt aproape total abandonați de către Guvernul Cîțu. "După ce a refuzat să aloce fonduri pentru despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, după ce a redus subvențiile și a eliminat unele dintre programele inițiate de către PSD pentru fermieri, Guvernul actual mai dă o lovitură agriculturii României. Astfel, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea (USR-PLUS), nu acceptă sub nicio formă finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a celor opt depozite regionale care ar trebui să preia marfa de la producătorii agroalimentari și să o distribuie mai departe către retail, HORECA sau către export. Finanțarea depozitelor agricole regionale a fost eliminată din ultima variantă a Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR), cea transmisă la Bruxelles.

simona bucura oprescuGuvernul Cîțu este groparul economiei românești, iar datele oficiale confirmă dezinteresul acestuia de a susține cu adevărat firmele, afirmă deputatul Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților. "Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) susține că 55 dintre cele 57 de măsuri propuse de Ministerul Economiei pentru susținerea mediului de afaceri au un grad de implementare de 0% sau puțin peste!

Ion Minzina1În timp ce oamenii mor cu sutele, secțiile ATI din spitale sunt pline, iar economia este în vrie, partidele coaliției de guvernământ se ceartă pentru putere, orbite de orgoliul politic și nepăsătoare față de problemele oamenilor. Iar președintele României tace, deși poartă răspunderea exclusivă a instalării la guvernare a PNL-USRPLUS-UDMR și a premierului Cîțu, declară președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă.

Simona Bucura OprescuDemiterea ministrului Vlad Voiculescu a aruncat în aer coaliția de guvernare, dar un lucru trebuie să fie clar, afirmă deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu: PSD nu va susține din Parlament niciun Guvern minoritar PNL-UDMR și nici unul format în jurul USR-PLUS. „PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel. Președintele Iohannis și cele trei partide care au pierdut alegerile sunt responsabile de criza pe care au generat-o. Klaus Iohannis ar fi trebui să țină cont de faptul că PSD a câștigat alegerile și să accepte propunerea PSD de premier în persoana doctorului Alexandru Rafila, care era cea mai potrivită pentru actualul context pandemic în care se află România!

acorÎn perioada 23 - 28 august 2020 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), la Complexul Phoenicia Blue View (Amfiteatru-Belvedere-Panoramic), din stațiunea Olimp, județul Constanța. În cadrul evenimentului au fost abordate o serie de probleme cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale.

genteaPrezent la dezbaterea “UNIVERSITATEA – INIMA CETĂȚII”, Cristian Gentea, candidatul PSD pentru funcția de primar al Piteștiului, și-a prezentat strategia realistă și proiectele concrete menite să asigure creșterea nivelului de educație – o condiție fundamentală, în opinia domniei sale, pentru dezvoltarea comunității. S-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai aplicaţi candidaţi pentru Primăria Piteşti.  Mizând pe implicarea activă a structurilor academice în toate proiectele importante pentru Pitești și în deciziile locale, dar și pe o armonizare a ofertei educaționale cu nevoile pieței economice, Cristian Gentea a demonstrat o bună cunoaștere a problemelor, o abordare realistă a subiectelor și a prezentat soluții concrete pentru toate temele supuse dezbaterii.

acorConducerea Asociației Comunelor din România (ACoR) a solicitat Guvernului și Președinției, în repetate rânduri, de mai mulți ani, reducerea birocrației și diminuarea numărului de documente necesare pentru demersurile administrative,  trecerea la sistemul online pentru plata impozitelor și taxelor, precum și pentru alte servicii oferite cetățenilor și crearea unei infrastructuri IT care să permită UAT-urilor să comunice eficient și practic cu autoritățile centrale. Iată că acum, în perioada pandemiei, s-a dovedit utilitatea și importanța majoră pe care concretizarea acestor demersuri ar fi avut-o.

servsal# Comunicat de presă al ADI Servsal Argeș
Având în vedere măsurile urgente, cu caracter excepțional, luate de România în vederea combaterii răspândirii virusului COVID19, instituite prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și prin Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României,
rugăm toți cetățenii să dea dovadă de înțelegere și să respecte întocmai măsurile dispuse de către autorități.

acorÎn perioada 16-19 februarie 2020 a avut loc cea de-a XXIII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), la București.  Ediția din acest an a reunit un număr record de participanți. Peste 600 de primari și reprezentanți ai comunelor din toate județele României, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM), împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale și de parteneri sociali care s-au arătat interesați să identifice cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și să stabilească măsurile ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe. Lucrările Adunării generale au avut ca temă „Satul românesc, parte integrantă a ruralului european”.

cj arges# Proiectul este coordonat de renumitul medic specialist în boli infecțioase, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel
În județul Argeș urmează să fie înființat un centru de diagnostic și tratament al hepatitei, în cadrul unui parteneriat încheiat între Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” și Spitalul Județean de Urgență Pitești. Astfel, argeșenii vor putea fi testați gratuit în vederea diagnosticării hepatitelor cu etiologie virală B, C și D. Proiectul va fi coordonat de managerul institutului, renumitul medic specialist în boli infecțioase, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel.

downloadÎn perioada 16-19 februarie 2020, la București va avea loc Adunarea Generală, în cea de-a XXIII-a sesiune ordinară, precum și Consiliul Director în ședință ordinară pe semestrul I/2020, a Asociației Comunelor din România. La această reuniune și-au anunțat prezența cei mai importanți oameni în stat: Președintele Klaus Iohannis și Premierul Ludovic Orban!

cj arges drum 2Lucrările de modernizare a două drumuri județene, finanțate prin programul național PNDL II, au demarat și se află în plină desfășurare. Astfel, la această oră se lucrează la modernizarea DJ 702 A Ciupa – Rătești și DJ 703 B Șerbănești (DJ 659) – Siliștea, ambele aflate în zona de sud a județului.
Președintele Dan Manu, împreună cu echipa tehnică a Consiliului Județean Argeș și dirigintele de șantier, a vizitat cele două șantiere, pentru a vedea la fața locului stadiul lucrărilor.

cj arges medicina 1Joi, 24 octombrie 2019, la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Pitești, a avut loc deschiderea oficială a Conferinței naționale cu participare internațională "Colaborarea Interdisciplinară pentru Viitorul Sănătos al Populației", organizată de Societatea Națională de Medicina Familiei și de Asociația Medicilor de Familie Argeș. Totodată, a fost marcată și împlinirea a 20 de ani de reformă sanitară, cu această ocazie fiind invitați la deschiderea conferinței toți foștii președinți ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Argeș.

deschidereÎn urmă cu câțiva ani, primarul din Mioveni își dădea întâlnire cu o mână de ziariști pe un teren viran, din spatele Spitalului Racovița. “Aici vom ridica un nou spital!”, a anunțat, cu hotărârea-i caracteristică, Ion Georgescu. “Atunci, nimeni nu m-a crezut”, spune acum, oarecum amuzat, edilul din Mioveni.
Joi, 5 septembrie, reprezentanții firmelor care s-au ocupat de proiectare, construcție și dotare vor preda noul spital la cheie. O unitate medicală unică în România, ca dotări și concept, la cele mai pretențioase standarde ale Uniunii Europene. “Un spital al argeșenilor, al românilor și, de ce nu, al tuturor europenilor.”, după cum afirmă Ion Georgescu.

acorAsociația Comunelor din România implementează proiectul ”Platforma Acțiunilor Comune Transparente - PACT ACoR”. Acest proiect este cofinanțat din Fondul European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 1- Administrație publică și sistem judiciar eficiente.
Obiectivul general al proiectului este crearea și dezvoltarea unei platforme de consultare legislativă a membrilor ACoR privind politicile publice și inițiativele de modificare legislativă.

rectificare cj argesLa rectificarea bugetară operată de Consiliul Județean Argeș în luna august, au primit bani 34 din cele 95 de comune din județ. Iată care sunt acestea și obiectivele de investiții pentru care au primit finanțare:

acor 1Eforturile de ani de zile ale comisiilor Asociației Comunelor din România, privind elaborarea unui cod administrativ au dat roade! La finele lunii iunie, actul normativ al fost adoptat prin ordonanță guvernamentală. Noul Cod administrativ unește, practic, toate legile privind administrația locală, într-un singur act normativ.

dgaspcÎn cadrul unei conferințe de presă organizate la Căminul Cultural Bârseștii de Jos din comuna Tigveni, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Argeș a lansat două proiecte cu finanțare europeană ce vor fi demarate în localitate. Este vorba de ”Complex de 4 locuințe protejate și Centru de zi în satul Bălilești și Complex de 4 locuințe Protejate și Centru de Zi în satul Bârseștii de Jos. Proiectele sunt cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional 2014-2020.

acorAsociația Comunelor din România este parte a unui consorțiu ce va coordona trei rețele de transfer de cunoștințe pentru promovarea bunelor practici agricole și prevenirea și reducerea riscului de poluare cu nitrați în toate județele țării. Rețelele sunt parte a proiectului  „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”- Finanțare Adițională, derulat de Ministerul Apelor și Pădurilor în perioada 2-17-20122.
Din consorțiu mai fac parte Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” – Academia Română (lider), Federația Națională PRO AGRO, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară -  București, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iași, Universitatea din Craiova, și un partener din Polonia.

acorÎn perioada 17 – 20 februarie 2019 a avut loc la București cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.). La lucrările Adunării generale au fost prezenți peste 500 de primari de comune din țară, membri ai asociației. Au răspuns invitației ACoR de a lua parte la dezbateri nu mai puțin de 10 miniștri, în frunte cu Premierul Viorica Dăncilă.

# Interviu cu președintele Asociației Comunelor Argeș, Ion Dumitru, primarul din Albota.
ACoR- Mulțumit de activitatea Asociației în anul trecut?
- Mulțumit, cu mici excepții, legate în special de faptul că unii membrii “uită” să-și achite cotizația. Din acest punct de vedere, Filiala Argeș a ACoR a fost pe locul I pe țară. Acum suntem pe cinci. Valoarea acestei cotizații este între 7 și 12 milioane de lei vechi, în funcție de numărul de locuitori ai comunei. Vi se par sume mari? Apoi, mai sunt unii colegi de-ai mei care trăiesc cu impresia că eu sunt plătit pentru activitatea pe care o desfășor în calitate de președinte al ACoR Argeș. Nu numai că nu sunt plătit! Costul tuturor deplasărilor pe care le-am efectuat în interesul Asociației a fost acoperit din diferite sponsorizări.

acorÎn cadrul ședinței Colegiului Prefectural din luna octombrie primarul comunei Albota și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Argeș, Ion Dumitru, a ridicat, spre luarea la cunoștință a autorităților județene, o problemă care îi afectează pe mulți dintre edilii șefi ai județului, dar și pe cetățeni. Este vorba de multitudinea de avize care trebuie obținute, evident contra-cost, de la diferite instituții.

servsal# Primăriile trebuie să adopte noua politică tarifară şi să modifice sistemul de colectare până la 1 ianuarie 2019
Modificările legislative în domeniul gestionării deșeurilor, prin apariția OUG 74/2018 (care amendează Legea mediului 211/2011, OUG 196 – privind contribuțiile la Fondul pentru Mediu și OUG 249 - gestionarea deşeurilor de ambalaje), au creat o anumită tensiune între autoritățile locale (primării) şi operatorii de colectare și transport al deșeurilor de la populație în Argeș.

acor 1Cu sufletele încărcate de povara idealurilor pentru care s-au jertfit înaintașii noștri, de multe ori, noi, nevrednici față de acele mărețe, istorice și inegalabile realizări, în lumina a tot strălucitoarei și memorabilei Uniri de la 1918, în anul 2018, în care împlinim 100 de ani, constatăm cu profundă durere că nu suntem în stare să sărbătorim și să cinstim cum se cuvine Centenarul Marii Uniri, de aceea Asociația Comunelor din România vine, către întreaga societate românească, cu prezentul apel.

Colegiu Prefectural ArgesConducerea Prefecturii Argeş a decis ca primarii din judeţ să nu mai fie invitaţi la şedințele de Colegiului Prefectural, astfel că parlamentarii de Argeș (solicitați cu insistență de edili la astfel de întruniri, pentru a lua cunoștință și a iniția demersuri pentru rezolvarea problemelor legislative și nu numai cu care se confruntă reprezentanții administrațiilor locale), pot răsufla ușurați! La fel de ușurați răsuflă și directorii instituțiilor deconcentrate din Argeș, puși astfel la adăpost de unele critici “pe viu” ale primarilor, care în nenumărate rânduri i-au acuzat în ședințele de Colegiu că mai mult încurcă bunul mers al treburilor administrative ale județului.

acor 1Pe 9 Mai, Ziua Victoriei, la Muzeul Goleşti a avut loc o ceremonie prin care conducerea Asociaţiei Comunelor din România a preluat Flacăra Unirii pentru a o duce în Basarabia, la fraţii noştri de peste Prut. Foarte important este faptul că delegaţia care a fost desemnată să transmită, prin simbolul Flăcării, dorinţa noastră de unitate, mai puternică ca oricând acum, în anul centenarului Marii Uniri, a fost Asociaţia Comunelor din Argeş, prin preşedintele ei, primarul Ion Dumitru.

acorLuând în considerare necesitatea analizării situației alegerilor organelor de conducere ale filialelor județene ale acesteia, pentru mandatul 2016 - 2020, ca urmare a alegerilor locale desfășurate la data de 5 iunie 2016, având în vedere importanța prezentării problemelor cu care se confruntă comunele din România ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale, președintele Asociației Comunelor din România emite următoarea dispoziție:
Se convoacă Adunarea generală a Asociației Comunelor din România, în sesiune extraordinară, precum și Consiliul Director al Asociației Comunelor din România, în ședință ordinară pe semestrul II/2018, începând de duminică, 22 iulie 2018, ora 16.00 și până vineri, 27 iulie 2018, ora 11.00.

businessOrice antreprenor isi doreste ca afacerea pe care o are sa se dezvolte si sa fie una de succes, insa pentru un start-up acest lucru poate fi destul de dificil. La fel poate fi si pentru o afacere care exista deja de ceva timp, insa a carui progres stagneaza.

arasoftÎn urma deschiderii Dosarului Penal nr. 28/P/2017, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a solicitat primăriilor argeşene toate înscrisurile care au stat la baza încheierii contractelor de asociere în vederea realizării şi implementării Sistemului Informatic Integrat în judeţul Argeş cu ARA Software Group SRL şi Consiliul Judeţean Argeş, din perioada 2004-2013 inclusiv, toate înscrisurile referitoare la derularea acestui contract (acte adiţionale, facturi, situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie etc.) şi toate înscrisurile referitoare la sursa de finanţare pentru plata acestor servicii/bunuri.

subventia pe suprafataÎncepând cu 1 martie, fermierii români pot solicita subvenția pe suprafață, cererea unică urmând fi acceptată până la data de 15 mai. Fermierii trebuie să știe că au posibilitatea să solicite subvenții și după acest termen limită, dar vor fi penalizați din sumele care li se cuvin. În perioada 16 mai - 9 iunie 2017 cererile se depun cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

sigla ministerul agriculturiiPe 27 februarie 2017, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul ministrului agriculturii care stabilește tarife pentru serviciile prestate de angajații direcțiilor județene pentru agricultură. Potrivit acestui act normativ, este aprobat cuantumul tarifelor pentru serviciile specifice pe care le fac angajații Direcțiilor pentru Agricultură din fiecare județ.

05Guvernul a aprobat pe 27 ianuarie, printr-o hotărâre, schema de ajutor de minimis pentru tomate. Cuantumul subvenției este de 3.000 de euro/beneficiar/an şi se aplică producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

subventii 2017APIA a făcut publice noi detalii cu privire la schemele si culturile pentru care fermierii romani vor putea solicita subvenţii în cadrul Campaniei 2017. Conform legislaţiei în vigoare, agricultorii vor putea depune cererile unice începând cu 1 martie.
Potrivit Agenţiei de Plăţi, în acest an fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar din fonduri europene şi de la bugetul naţional pentru următoarele scheme de plată/măsuri de sprijin/ajutor:

02Asociația Comunelor din România convoacă Adunarea generală în cea de-a XX-a sesiune ordinară, cu caracter jubiliar, precum și Consiliul director în ședință ordinară pe semestrul I/2017, începând de duminică, 19 februarie 2017, până miercuri, 22 februarie 2017.
În cadrul Adunării generale se vor acorda următoarele premii:

01Din 2017, Ministerul Agriculturii vrea să modifice modul de acordare a unor subvenţii. Astfel, pentru unele scheme de plată, sprijinul va fi acordat diferenţiat. MADR precizează că modificările propuse au fost dezbătute cu reprezentanţii organizaţiilor de fermieri. În urma dialogului cu Comisia Europeană, va fi stabilită forma finală, în vederea elaborării modificărilor legislaţiei autohtone în vigoare.

03Erorile survenite la măsurarea parcelelor agricole sau a altor terenuri, vor fi corectate GRATUIT în cărțile funciare în localitățile unde se face cadastrarea. Deschiderea de noi cărți funciare este gratuită! Modificările la Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară au fost publicate joi, 26 ianuarie 2017, în Monitorul Oficial.

PariuriX ViataSatuluiAnul 2010 a fost unul cât se poate de dinamic pentru industria jocurilor de noroc din România. Numărul agențiilor trecuse de 2.000, iar operatorii se luptau să ocupe cele mai bune locuri din capitală, dar și din spațiul rural.
De atunci și până astăzi, numărul unităților de pariuri aproape s-a dublat. În prezent avem aproape 4000 de agenții de pariuri stradale și dacă ne gândim că avem aproximativ 5000 de farmacii în țară, putem observa amploarea impresionantă pe care a luat-o acest fenomen.

Reporterii Digi24 au stat de vorbă cu câțiva pariori din comunele Bălești, Mătăsari și Aninoasa (județul Gorj), de la care au aflat câteva amănunte interesante. Se pare că agențiile de pariuri le oferă românilor din zona rurală o alternativă pentru baruri și cârciumi. Anumiți pariori au mărturisit faptul că s-au virusat de-a dreptul și că au transformat această activitate recreativă într-un mod de viață.

bebeivan13 octombrie 2015, 13 ani de existență pentru RuralNet – rețeaua pentru dezvoltare comunitară, peste 130 de participanți și 7 premii acordate – astfel a debutat Gala inițiativelor locale – “Oamenii cresc satul”, în Salonul Voievodal din Hanul lui Manuc.

79Ministerul Agriculturii a deschis până în prezent principalele 10 măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu finanţări de peste 900 de milioane de euro. La începutul lunii septembrie va fi lansată şi măsura dedicată infrastructurii din mediul rural, cea mai așteptată măsură de către autoritățile publice locale.

78Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat recent că fermele de familie reprezintă segmentul clasei de mijloc în agricultura românească, acestea putând accesa fonduri europene nerambursabile în valoare de 15.000 de euro, pe proiect. Cei care doresc să acceseze aceste fonduri europene nerambursabile o pot face prin intermediul submăsurii 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020.

77Asociația Comunelor din România a redactat un document către Guvernul României, prin care solicită reglementarea și liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală dar și punerea în aplicare a Legii 282/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Redăm integral conținutul documentului:

72Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a propus în Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, încheierea unui acord politic pe următorii şapte ani pentru refacerea irigaţiilor. Guvernul ar trebui să aloce 145 de milioane de euro, în fiecare an, pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. După șapte ani, ministrul Agriculturii plănuiește să fie irigate 1,5 milioane ha. O suprafață de zece ori mai mare decât cea irigată anul acesta.

70Ministerul Agriculturii pregătește un act normativ și pachete de finanțare care să-i determine pe fermieri să se unească în cooperative. Să lucreze, să cumpere inputuri, să vândă producția și să împartă beneficiile, totul în comun.

02Proiectele finanțate din fonduri europene care oferă șansa unei calificări, deschid noi orizonturi persoanelor încadrate în grupurile de interes pentru piața muncii din România. Un astfel de proiect, este Proiectul ABIL - Asistenţă individualizată pentru integrarea durabilă pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile, care urmăreşte oferirea de servicii specializate de informare, consiliere, formare profesională şi calificare unor persoane provenite din categorii defavorizate.

63În perioada 19-24 iulie 2015, la Hotelul Europa din stațiunea Eforie Nord, Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România se va întruni în sesiune extraordinară. Tot atunci, va avea loc și ședința ordinară, pe semestrul II, al Consiliului Director al aceleiași asociații. Convocarea vizează cu precădere:

44Începând cu luna iunie, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 investitorii vor putea solicita fonduri europene nerambursabile, Sub-măsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”, respectiv Sub-măsura 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”.

141În perioada 21 – 23 mai 2015, la Alba Iulia, s-a desfășurat cea de-a II-a sesiune ordinară a Adunării generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova.

140Proiectul noului Cod silvic, iniţiat de un numeros grup de deputaţi şi senatori PSD, a fost adoptat miercuri, 20 mai 2015, de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Una din modificările importante aduse de noul Cod silvic vizează sancţionarea mult mai aspră a primirii, depozitării, prelucrării, transportului ori comercializării materialelor lemnoase fără provenienţă legală. Despre noul Cod silvic şi modificările aduse, vorbeşte deputatul PSD de Argeş Simona Bucura Oprescu.

81Eveniment de marcă pentru Asociația Comunelor din România! În perioada 21-23 mai, la Alba Iulia, are loc Adunarea generală a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, în cea de-a II-a sesiune ordinară. Cu această ocazie este convocat în ședință ordinară și Consiliul director al Autorităților Locale din România și Republica Moldova, urmând ca părțile română și moldoveană să semneze un acord de înfrățire. La Adunarea generală a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova va participa și o delegație din partea ACoR Argeș, filială condusă de primarul Ion Toader.

17Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin  a anunțat că se pregătește un nou ajutor de minimis pentru crescătorii de animale din zona montană. Fermierii mici vor fi sprijiniți să-și cumpere juninci și să-și dezvolte fermele în așa fel încât să obțină și sprijinul cuplat de producție din bani europeni.