h27Trei zile de poveste pe pajiștea de la Conacul de la Hârtiești! Iubitori și crescători de cai din toată țara s-au întâlnit, între 4 și 6 iulie, la cea de-a IV-a ediție a „Târgului de Marină”. Sute de participanți și, mai ales, zeci de exemplare din toate rasele de cabaline au încântat privitorii. Sub soarele torid au avut loc și concursurile devenite tradiție: tracțiune, dresaj, frumusețe.
Evenimentul de anul acesta a adus ca noutate faptul că mare parte dintre câștigătorii probelor de concurs sunt extrem de tineri. Acest aspect arată că, în mod cert, creșterea animalelor, în special a cailor, devine o activitate nu doar de actualitate, ci și îndrăgită de noua generație. Printre cei care au urcat  pe podium putem enumera pe Adina Bădescu, Valeria Dobre, Nina Năstase, Cristian Aris.
”De la an la an avem tot mai mulți participanți - atât privitori, dar mai ales cumpărători și vânzători. Mă bucur foarte mult că acest eveniment a început să devină tradiție și să aducă, timp de trei zile, sute de oameni la Hârtiești. Îi felicit pe toți cei care îndrăgesc și cresc aceste animale nobile, superbe. Am văzut câtă grijă au de cai și cât respect le arată. Cabalinele au jucat un rol important în viața oamenilor din cele mai vechi timpuri; dincolo de ajutorul în gospodărie, cred că substratul legăturii e unul mai profund: de libertate, loialitate, grijă și conexiune cu natura.”, a declarat primarul Cosmin Ion Ștefan.
 
Branșamente ilegale la apă
În ultima perioadă, conducerea Primăriei Hârtiești s-a confruntat cu mari probleme legate de furtul de apă și consumul iresponsabil din rețeaua publică. Acest comportament a dus la scăderea debitului, fiind necesară oprirea apei timp de câteva ore pe zi. Primarul comunei atenționează că, pe viitor, cetățenii care se branșează ilegal la rețea, riscă dosare penale.
„Vă dați seama ce stare de iritabilitate și nervozitate s-a creat în rândul cetățenilor, fiindcă am fost nevoiți să recurgem la oprirea celei mai importante utilități, acum, pe timp de vară și caniculă! De aceea am început să facem controale, noaptea, pentru a vedea ce se întâmplă. Nu mică ne-a fost mirarea când am descoperit, pe lângă tot felul de branșamente ilegale, că unii cetățeni udă livada toată noaptea. Din păcate, am constatat că acest cazuri sunt numeroase. De exemplu, într-o singură noapte am descoperit fraude la 9 gospodării din cele 11 verificate! Dincolo de folosirea de improvizații periculoase și ilegale pentru a ocoli sistemul centralizat, în detrimentul corectitudinii și echității față de întreaga comunitate, aceste practici reprezintă nu doar o încălcare gravă a regulamentului de funcționare a serviciului public, ci și un semn clar al lipsei de responsabilitate civică și al unei educații comunitare deficitare. Furtul de apă este un act de sabotaj față de întreaga colectivitate, cu efecte directe asupra calității și sustenabilității serviciilor oferite.
Atenționăm public că toate persoanele depistate cu branșamente ilegale vor fi debranșate imediat, vor plăti taxa de debranșare, taxa de reconectare (dacă aceasta va fi aprobată ulterior), precum și contravaloarea a 100 metri cubi de apă. Pe viitor, în toate cazurile, vom anunța Poliția și vor fi întocmite dosare penale, conform legii.
Îndemnăm cetățenii să respecte regulamentele în vigoare și să dea dovadă de spirit civic. Apa este o resursă esențială, iar accesul la ea trebuie să se facă în mod echitabil, legal și responsabil.”, a declarat edilul șef din Hârtiești..