A început dotarea cu echipamente digitale a tuturor școlilor de pe raza comune Albeștii de Argeș. ”Este vorba de table interactive, computere și accesorii de laborator, tot ceea ce este necesar pentru un act educativ la standarde europene. Urmează achiziția pentru dotarea cu mobilier nou pentru toate unitățile de învățământ. După cum se știe, proiectul este unul cu finanțare europeană, prin PNRR”, a declarat primarul Gabriel Popa. Administrația locală a finalizat construcția unui pod în satul Brătești, peste pârâul Dos, și urmează construirea celei de-a doua căi de acces din zonă, peste pârâul Valea Bădila. ”Cele două poduri erau extrem de necesare pentru localnici, accesul în zonă fiind unul dificil”, a menționat edilul șef.
Cu fonduri proprii, administrația locală din Albeștii de Argeș continuă amenajarea trotuarelor în zona centrală a localității. ”Lucrăm în continuare și la modernizarea infrastructurii rutiere, asfaltarea drumurilor prin Programul „Anghel Saligny”. Până la sfârșitul anului vom finaliza obiectivul, adică vom avea modernizați toți cei 11,5 km de drumuri din proiect. Nu ne oprim aici cu asfaltările. Am depus solicitări de finanțare la AFIR pentru modernizarea altor drumuri de interes local și pentru reabilitarea drumurilor agricole.”, a mai explicat șeful executivului.
Pasca, ouăle înroșite, cozonacul și mielul rumenit să vă umple masa și casa de bucurie. Sărbători în tihnă! Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Albeștii de Argeș
Primar, Gabriel Popa
