”Un an cu multe provocări!”- așa descrie primarul din localitatea Bughea de Jos, Ion Tănăsescu, perioada ce urmează, făcând referire la investițiile complexe aflate în derulare pe teritoriul comunei. În paralel, se identifică noi surse de finanțare, în vederea implementării de noi proiecte în interesul comunității. ”Avem foarte multe investiții de anvergură în derulare și, concomitent, suntem pregătiți pentru a depune documentații pentru orice apare nou.
Bugetul localității este similar ca sumă cu cel de anul trecut, însă avem un excedent bugetar de 600.000 de lei, care ne va ajuta pentru bunul mers al proiectelor. Am solicitat, de asemenea, sprijin de la Consiliul Județean pentru o parte din co-finanțările aferente investițiilor majore.
În primul rând trebuie menționat că suntem în plin proces de licitație pentru desemnarea constructorului la proiectul vizând modernizarea infrastructurii rutiere din localitate (5 km de drumuri și construirea unui pod), proiect derulat prin Programul „Saligny”. La cel de-al doilea proiect derulat cu fonduri prin acest program - înființarea sistemului de canalizare cu stație de epurare în comună - pregătim documentația pentru licitație. Tot în procedură de analiză a ofertelor suntem și la proiectul prin care vom dota școlile cu mobilier și echipamente IT- pentru care am atras fonduri europene prin PNRR.”, a declarat edilul șef.
Pe lista priorităților pentru acest an este și finalizarea construcției școlii noi de la Bratia, obiectiv realizat cu fonduri proprii, dar și depunerea de noi documentații în vederea atragerii de noi finanțări.
”Ca proiecte noi, dorim să depunem la AFIR solicitare pentru modernizarea prin covor asfaltic a drumurilor comunale și/sau a drumurilor agricole. Din primele estimări, credem că putem îndeplini punctajul, mai ales că începem și lucrări de canalizare, deci vom avea infrastructură de utilități completă. Așa cum am spus, 2024 va fi un an complicat, dar sunt convins că rezultatele se vor vedea foarte curând”, a mai afirmat șeful executivului din Bughea de Jos.
