nucsoara primarAnul acesta, la Nucșoara, din punct de vedere investițional prioritară este derularea celui de-al doilea proiect finanțat prin Programul ”Anghel Saligny” - asfaltarea drumurilor în satul Slatina. Obiectivul de investiții este cu atât mai important cu cât anul trecut satul a fost racordat la sistemul de alimentare cu apă. După finalizarea procedurilor de achiziție pentru execuția lucrărilor, cel mai probabil în primăvară, acestea vor demara efectiv. 8 km de drumuri locale vor fi asfaltați în satul Slatina. 
Lista obiectivelor investiționale pentru 2024 mai cuprinde lucrări de remediere a alunecării de teren de pe DC 268, sat Gruiu, punctul ”La Iulica”. ”Pentru finanțarea acestor lucrări am depus cu ceva timp în urmă un proiect la Compania Națională de Investiții. Așteptăm aprobarea finanțării. Celelalte două alunecări de teren, în punctele ”La Istrucel” și ”La Pupa”, au fost remediate cu forțe proprii și fonduri locale. Am finalizat lucrările chiar în decembrie 2023, drumul este practicabil și nu mai sunt probleme”, precizează primarul Ion Cojocaru. Prin intermediul programelor cu finanțare europeană, în speță prin PNRR, unitățile școlare din Nucșoara vor avea parte de dotări pentru îmbunătățirea infrastructurii de educație din comună. Este vorba despre dotarea cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice prin Componenta C 15 - Educație. De asemenea, la începutul anului, administrația publică locală a depus un proiect cu finanțare prin AFIR pentru modernizarea a șapte drumuri locale. Proiectul prevede modernizarea prin asfaltare a patru drumuri în satul Sboghițești, două în satul Nucșoara și unul în satul Gruiu. Documentația se află în stadiul de evaluare.