valea iasului inaltÎn curând la Valea Iașului vor începe lucrări de modernizare a iluminatului public. Primăria a accesat fonduri prin AFM pentru aceste investiții. Vor fi montate 300 de lămpi eficiente energetic, precum și un sistem de telegestiune a surselor de iluminat în vederea scăderii costurilor cu energia electrică. Valoarea proiectului se ridică la suma de 1 milion de lei. Alte două noi proiecte au fost depuse în PNRR în luna octombrie. Este vorba despre o solicitare de finanțare pentru înființarea unei platforme pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd, aici fiind inclusă și achiziția unei game largi de utilaje pentru gospodărire comunală, respectiv despre un proiect privind înființarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice în comună.

8 străzi asfaltate
Toate străzile incluse în proiectul finanțat prin Programul ”Anghel Saligny” au fost asfaltate în comuna Valea Iașului. Au fost amenajate rigole și modernizate prin asfaltare străzile Basarab I, Regina Maria, Stadionului, La Brazi, Ferdinand I, Teilor, Câmpului, Radovanu. Legat de extinderea rețelei de distribuție gaze naturale în satele Ungureni, Valea Iașului, Bărbălătești și Borovinești, lucrările vor începe anul viitor și vor fi executate de Distrigaz, cu finanțare din surse locale și guvernamentale. ”Se lucrează la proiectul tehnic pentru extinderea rețelei de gaze în cele patru sate. Proiectarea va fi finalizată până în luna decembrie, astfel încât de la anul să dăm drumul la lucrări. 500 de gospodării din comuna Valea Iașului vor beneficia de această utilitate”, declară primarul Cristian Enescu.

Licitație pentru lucrări la sediul Primăriei
Pentru proiectele deja câștigate în PNRR, autoritățile publice locale au început licitațiile pentru atribuirea lucrărilor. ”Am scos la licitație lucrările de eficientizare energetică la sediul Primăriei Valea Iașului, iar pentru proiectul de amenajare a pistelor de biciclete de-a lungul DN 7C, se lucrează la proiectare și vom face licitația pentru execuție până la finalul anului. De asemenea, avem studiul de fezabilitate făcut și se lucrează la proiectarea lucrărilor de instalare a 160 de fose septice în satele Bărbălătești, Borovinești și Cerbureni, tot prin PNRR”, precizează edilul-șef al comunei Valea Iașului.