cocu latTermen final pentru evaluarea ofertelor depuse în vederea executării lucrărilor de modernizare și extindere a iluminatului public din comuna Cocu! În luna septembrie a fost stabilit câștigătorul lucrărilor, iar dacă nu se înregistrează contestații, acestea vor demara în cel mai scurt timp, potrivit reprezentanților administrației publice locale. Primăria Cocu a accesat fonduri prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru achiziția și montarea a 468 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED și implementarea unui sistem de telegestiune. Lucrările se vor desfășura în satele Cocu și Făcălețești (parțial) și Popești și Crucișoara.

Cu bani europeni va fi achiziționat un microbuz electric pentru transportul elevilor din localitate. ”Dotarea școlii cu un astfel de microbuz este condiționată de existența unei stații pentru încărcarea vehiculelor electrice. Noi avem un contract deja semnat în PNRR pentru amenajarea a două stații de acest tip în comună. Una dintre ele va fi amplasată chiar la școală. Microbuzul electric va ajunge în dotarea școlii anul viitor”, precizează primarul Gheorghe Țucă. De altfel, de curând, la Școala Gimnazială Cocu a început implementarea proiectului de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale în scopul îmbunătățirii infrastructurii de educație. Concret, urmează demararea procedurilor de achiziție a dotărilor, investiții realizate cu bani europeni, tot prin PNRR.