După finalizarea lucrărilor de modernizare a centrului localității, administrația publică a comunei Stoenești își îndreaptă atenția spre noi obiective de investiții ce vor contribui la dezvoltarea locală și creșterea gradului de confort pentru cetățeni. ”Un proiect important pe care îl vom desfășura în perioada următoare vizează etapa a II-a a lucrărilor de introducere canalizare și modernizare rețea alimentare cu apă în satele Bădeni și Cotenești. Suntem în faza finală a realizării proiectului tehnic și apoi vom scoate la licitație execuția. Practic lucrările la canalizare și apă vor continua pe drumul național, din zona stadionului și până la ieșirea spre comuna Cetățeni, fiind cuprins și drumul auxiliar (drum comunal) aflat de cealaltă parte a râului Dâmbovița.”, declară primarul Ion Marin.
Investițiile sunt finanțate prin Programul ”Anghel Saligny” și din bugetul local.
În această perioadă se lucrează la automatizarea bazinelor de apă din satul Piatra. Lucrările prevăd și revizia bazinelor și schimbarea sistemelor de pompare a apei și sunt efectuate cu fonduri din bugetul Primăriei Stoenești. Tot cu fonduri proprii, autoritățile locale se vor apuca în curând de reabilitarea drumului către Schitul Sfântului Ierarh Modest. Se vor amenaja canale pentru scurgerea apelor pluviale și drumul va fi reprofilat. De asemenea, conducerea Primăriei intenționează ca anul acesta să asfalteze noi tronsoane de drumuri. Este vorba despre un tronson în satul Lunca Gârtii și câte o stradă în satele Slobozia și Bădeni.
