Aflat la primul mandat, primarul din Davidești, Alin Văduva, a reușit într-o perioadă relativ scurtă de timp să realizeze o serie de investiții importante, iar planurile de modernizare și dezvoltare a comunei vor continua și în acest an. „La început a trebuit să fac față presiunilor venite din partea unor adversari politici. Din punct de vedere administrativ, am preluat comuna imediat după un control al Curții de Conturi și nu a fost ușor să remediem problemele constatate de inspectorii acestei instituții. Ușor, ușor însă, lucrurile au început să se miște.”, spune Alin Văduva.
Într-adevăr, anul trecut s-a reușit implementarea unor investiții extrem de utile comunității, investiții care depășesc suma de 15 miliarde de lei vechi: asfaltare și realizare de rigole la Conțești, plombarea drumurilor asfaltate din toată comuna, montarea de indicatoare și limitatoare de viteză la toate școlile, a fost introdusă alimentarea cu apă pe două străzi din Davidești, inclusiv o stație de pompare și grupuri electrice, la Voroveni s-au construit parapeți cu glisiere la două canale betonate, au fost pietruite toate drumurile neasfaltate, s-au întocmit patru proiecte de investiții care au fost depuse pe Programul „Anghel Saligny” - introducerea canalizării în satul Conțești cu branșări gratuite pentru cetățeni și trei proiecte de asfaltare a unor străzi din Davidești, Valea Budii și Gura Ulubii.
Programul investițional pentru 2022 este și mai ambițios:
Conțești
# Proiectare și execuție canal betonat – Ulița Ică.
# Proiectare și execuție canalizare.
# Reparații la Căminul Cultural.
# Amenajarea unui parc pentru copii în fața Căminului Cultural.
# Schimbarea pompelor de apă de la Olteanca, cu unele de mai mare putere.
# Amenajarea unei zone de picnic la Vâlcel cu grătare, foișoare acoperite, iluminat cu panouri fotovoltaice.
Davidești
# Reparații la Casa de Cultură.
# Înlocuirea coloanei principale de apă pe Strada Principală și Strada Valea Budii.
# Realizarea unui teren sintetic de sport, cu nocturnă și tribune, vizavi de Școala Davidești, proiect aflat pe lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții.
# Expertizarea rețelei de canalizare.
# Întocmirea proiectului de asfaltare a drumului Davidești-Huluba (2,5 km).
# Întocmire proiect în vederea realizării centurii ocolitoare a comunei.
Voroveni
# Achiziționarea unui teren pe care va fi construit un bazin de apă.
# Branșarea la apă a Căminului Cultural.
# Întocmirea proiectului și, în cazul în care vor exista bani suficienți, reabilitarea propriu-zisă a drumului Voroveni-Bârzești.
# Realizarea proiectului de introducere a canalizării în Zona Veche, urmând ca, ulterior, să fie identificată o linie de finanțare pentru acest obiectiv.
Încasări record la taxe și impozite!
La finele anului trecut, administrația din Davidești a încasat, în două zile, aproape un miliard de lei vechi din taxe, impozite, taxa pe gunoi și amenzi, un adevărat record în istoria comunei! „Am încheiat anul cu un excedent bugetar de 14 miliarde de lei vechi, ceea ce ne dă încredere că strategia investițională gândită de noi va fi transpusă în fapte.”, concluzionează Alin Văduva, edilul-șef al comunei.
