babanaPe 16 iulie, cei mai buni elevi la învățătură din cadrul Școlii Gimnaziale Băbana au fost premiați în bani de către conducerea administrației din comună. Astfel, trei elevi cu media generală 10.00 au primit câte 300 de lei, nouă cu medii între 9.90-9.99, câte 250 de lei, iar 12 elevi cu medii între 9.50-9.90 au primit câte 200 de lei. În plus, toți aceștia vor beneficia de burse de merit, în valoare de 100 de lei/lunar, pe tot parcursul anului de învățământ.

„Prin investițiile pe care Primăria le face în infrastructura școlară încercăm, pe cât ne stă în putință, să asigurăm tinerei generații condiții cât mai bune pentru desfășurarea actului instructiv educativ. Concomitent, acordăm atenție deosebită elevilor merituoși, premiindu-i, în limita posibilităților, pentru eforturile depuse de-a lungul anului școlar. În orice societate, educația face diferența atât în plan personal, cât și profesional, iar cei cu dragoste pentru învățătură merită cu prisosință să fie stimulați.”, spune primarul Bebe Ivan.

Adresă către Ministerul Mediului
Pe 19 iunie Primăria Băbana a înaintat o nouă adresă către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, personal Ministrului Tanczos Barna, prin care solicită alocarea sumei promise de Minister în vederea refacerii albiei Pârâului Vârtej, albie care, afectată de ploi, a produs o ruptură în drumul Județean 731B. Cu atât mai mult cu cât, în urmă cu doi ani, fostul ministru al Mediului, într-o vizită la fața locului, stabilise începere lucrărilor de refacere a acestei porțiuni.
„În anul 2020 ABA Argeș-Vedea a prevăzut suma de 600.000 de lei pentru această investiție, dar a început sezonul rece și lucrările urmau să fie executate în acest an, însă au fost anulate. Întrucât este singurul drum de legătură între comunele Poiana Lacului, Băbana și Cocu (Richițele), suntem nevoiți să întrerupem circulația pe acest drum județean, în acest moment aceasta desfășurându-se pe o singură bandă.”, se arată în adresa trimisă către Ministerul Mediului.