nucsoara casa bunaProiectul ”Casa Bună” ajunge și în Argeș! Jurnalistul și activistul pentru drepturile omului Valeriu Nicolae și voluntarii din fundația sa pun bazele unui astfel de proiect în comuna Nucșoara, acolo unde au găsit deschidere și sprijin din partea autorităților locale. Este un proiect de suflet pentru suflete, adresat în primul rând copiilor proveniți din familii defavorizate sau cu probleme materiale, copii în pericol de a abandona școala, dar și părinților acestora.

”Casa Bună” de la Nucșoara înseamnă practic un centru de zi în cadrul căruia copiii vor veni să facă teme, să mănânce, să se joace, să facă activități extrașcolare. Administrația locală face demersuri astfel încât copiilor să le poată fi oferită o masa caldă în fiecare zi. În paralel, într-un alt spațiu se dorește înființarea unei spălătorii pentru a sprijini familiile care nu au o mașină de spălat, dar și pentru a oferi astfel de servicii pensiunilor din zonă, în ideea de a ajuta părinții să aibă un venit din care să se întrețină și cu care să-și sprijine și copiii. Primarul Ion Cojocaru a identificat o clădire veche ieșită din circuitul școlar (fosta școală din satul Slatina), potrivită pentru activitățile pe care cei de la ”Casa Bună” vor să le facă în Argeș. Mai mult, autoritățile din Nucșoara s-au apucat de recondiționarea clădirii pentru a o putea transforma în Centru de zi pentru cei aproximativ 80 de copii beneficiari ai proiectului. De altfel, anul trecut, voluntarii de la ”Casa Bună” au adus copiilor din Nucșoara calculatoare pentru a-i ajuta în procesul de învățare online și mobilier pentru centrul de zi.
”Este o chestie timidă, aflată la început de drum. Dar încercăm să ne menținem perseverenți și să transformăm acest proiect în realitate. Am identificat grupurile-țintă cărora li se adresează inițiativa, acum urmează să găsim o soluție de finanțare a proiectului. Cei de la ”Casa Bună” fac o treabă extraordinară și mă bucur că putem fi parte din acest proiect”, spune primarul Ion Cojocaru. 

Primăvara care vine să vă fie plină de lumină, să aveți parte numai de bucurii. La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Nucșoara
Primar, Ion Cojocaru