popesti primarLocuitorii comunei Popești au hotărât, pentru a doua oară consecutiv, să-i acorde votul de încredere edilului Ion Mihai, alegând continuitatea și performanța în administrație. Proiectele și investițiile realizate în ultimii ani la Popești au dovedit preocuparea permanentă a administrației locale pentru dezvoltarea comunei, proces ce va continua și în următorii patru ani. ”Ideile și proiectele inițiate urmează drumul dezvoltării și prosperității comunei și a locuitorilor săi. Avem mai multe proiecte aflate în derulare și altele care urmează să fie puse în execuție. Cel mai important dintre acestea rămâne cel de înființare a rețelei de gaze. Documentația este depusă la minister, totul este pregătit, așteptăm doar ca Guvernul să aprobe finanțarea. De asemenea, pe lista-sinteză a CNI (Compania Națională de Investiții) cu proiecte ce urmează a fi finanțate din fonduri guvernamentale a fost inclusă și solicitarea de finanțare a lucrărilor de asfaltare a 8,2 km de drumuri locale în comuna Popești. Ar fi o continuare excelentă a proiectului derulat prin PNDL 2, prin care am reușit să asfaltăm 6 km de drumuri locale anul acesta”, declară primarul Ion Mihai.


Pe de altă parte, alte proiecte importante se află în derulare la momentul actual în comuna Popești. Este vorba de construcția Căminului Cultural Popești, investiție derulată cu fonduri locale, și modernizarea DJ 504 limita jud. Teleorman - Popeşti - Izvoru - Recea - Cornăţel - Vulpeşti (DN65A), una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din județul Argeș. Pe raza satului Slobozia, pe drumul județean, a început turnarea primului strat de asfalt. Concomitent, administrația locală lucrează la proiectul de relocare a conductelor de apă de pe traseu, urmând să realizeze lucrările cu sprijinul Consiliului Județean. În ceea ce privește căminul cultural, autoritățile locale se declară mulțumite de felul în care se desfășoară lucrările. ”Primul nivel este gata. Vrem ca până la sărbători să-i punem acoperișul, să fie protejat pe timpul iernii. Se va lucra cât va permite vremea. Va fi cel mai frumos cămin cultural din sudul județului”, afirmă primarul Ion Mihai.