rociu iulie 2020În numele localnicilor, conducerea Primăriei Rociu mulțumește tuturor celor care s-au implicat în concretizarea și implementarea proiectului ce vizează asfaltarea DJ 703B. ”Modernizarea a 5 km din acest drum ce acoperă tronsoanele Șerbănești-Costești și Șerbănești-Căteasca, este în primul rând în beneficiul locuitorilor comunei Rociu, drept pentru care suntem recunoscători celor din Consiliul Județean, care au muncit pentru această investiție.”, a declarat primarul Aurel Bălășoiu.

Nici autoritățile locale nu au stat degeaba. Conform declarațiilor edilului șef, sistemul de canalizare din satele Gliganu de Sus și Șerbănești este gata în proporție de 80%. ”Este vorba, după cum bine se știe, de 18,5 km de conductă și stație de epurare. Grădinița cea nouă de la Șerbănești este, de asemenea, finalizată, urmând amenajări ale curții acesteia. În același timp s-a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul privind amenajarea unei platforme pentru colectarea gunoiului de grajd”, anunță primarul din Rociu.
În ceea ce privește proiectele viitoare, sunt preconizate investiții atât în infrastructură, cât și în domenii precum sport sau utilități. Conducerea Primăriei a depus la Ministerul Dezvoltării solicitare de finanțare pentru introducerea de gaze naturale și la Compania Națională de Investiții documentația pentru construirea unui baze sportive în satul Șerbănești, lângă terenul de sport existent.