negrasiObținerea finanțării pentru cele trei proiecte declarate eligibile în cadrul Fondului pentru Dezvoltare și Investiții (FDI) reprezintă prioritatea administrației din Negrași în acest an. Conducerea administrativă a localității își propune ca în 2020 să demareze cel puțin două dintre cele trei investiții pentru care a solicitat finanțare la Guvern. ”Este vorba de modernizarea Școlii ”Petre Badea” Negrași, principala unitate de învățământ din comună, și de modernizarea DC 100 în satul Mozacu și a mai multor ulițe laterale în satul Buta. Proiectul pentru școală vizează modernizarea pe interior și pe exterior, schimbarea acoperișului, termoizolație, încălzire, dotarea unității și amenajarea unui teren de sport cu zgură. Valoarea de investiție este de 33 de miliarde de lei vechi. Referitor la asfaltare, valoarea de investiție a proiectului depus este de 65 de miliarde de lei vechi. Cele două proiecte sunt în topul priorităților noastre pentru 2020, dar mai avem depus la Guvern și un al treilea proiect. Acesta prevede introducerea canalizării în satele Negrași, Buta și Bârlogu. Conform calculelor făcute, pentru realizarea obiectivului ar fi necesare fonduri în valoare de 170 de miliarde de lei vechi”, afirmă primarul Alexandru Constantin.

În paralel, conducerea Primăriei Negrași caută soluții pentru finanțarea unui proiect referitor la asfaltarea mai multor drumuri locale în satele Bârlogu și Negrași. Este vorba de străzile Sănătății, Bisericii – Zootehniei, Baraului, Delieștilor și Bisericii.
În altă ordine de idei, în comuna Negrași, taxele și impozitele locale nu au fost majorate în 2020. Se aplică doar indexarea cu rata inflației, conform legislației. Cetățenii care își achită dările până la data de 31 martie, primesc o reducere de 10% a cuantumului de plată. Totodată, de la 1 ianuarie 2020, în localitate s-a trecut la sistemul de colectare individuală pe bază de pubelă a gunoiului menajer. Deșeurile menajere vor fi ridicate din poartă în poartă la fiecare două săptămâni. 1.000 de pubele au fost distribuite locuitorilor comunei în acest scop.