valea iasului 1Cu prilejul Zilei Naționale, în comuna Valea Iașului au fost organizate o serie de manifestări menite să evoce momentul istoric în care ne aflăm – 100 de ani de la Marea Unire. Astfel, pe data de 28 noiembrie, la sediul Primăriei, a avut loc o ședință festivă a Consiliului Local Valea Iașului, reuniune la care au luat parte și angajații administrației locale. Pe 30 noiembrie, pe platoul din fața Primăriei, copiii de la unitățile școlare din comună și Formația de cântece și dansuri ”Mândrulița” din Valea Iașului au susținut un frumos program artistic cu specific patriotic.

Manifestările dedicate celebrării Zilei Naționale au avut anul acesta o încărcătură emoțională deosebită, cu mic, cu mare, cetățenii comunei Valea Iașului participând la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.

Primarul Nicolae Barbu, prezent la ceremoniile de la Alba Iulia
În data de 1 Decembrie, primarul Nicolae Barbu, alături de o delegație formată din 10 cetățeni ai comunei, a participat la ceremoniile organizate de Ziua Națională la Alba Iulia.  ”Am mers la evenimentele de la Alba Iulia în mai multe calități. În primul rând, ca membru al delegației de primari români, argeșeni, care susțin unirea Basarabiei cu România, în cadrul campaniei ”Un milion pentru Unire”, prin intermediul unei platforme unioniste, ca reprezentant al comunei Valea Iașului, care este înfrățită cu două localități din Moldova, respectiv Baimaclia și Fîrlădeni (raionul Căușeni). În al doilea rând, în calitate de vicepreședinte al ACoR Argeș și, nu în ultimul rând, în calitate de important militant pentru realizarea unirii  Basarabiei cu România, unire ce poate fi realizată prin declanșarea unui referendum național pentru care am strâns sute de semnături. De fapt, dacă analizăm lucrurile, din punct de vedere juridic, Unirea realizată în anul 1918  este validă și astăzi, în istorie nu există vreun document care să anuleze această voință a oamenilor. Prima acțiune de anul acesta în vederea apropierii dintre România și Moldova s-a produs în data de 16 martie la Primăria Corbi, acolo unde a avut loc o întâlnire între 15 primari argeșeni și patru primari din Moldova. La câteva zile distanță, pe baza unei hotărâri de Consiliu Local, comuna Valea Iașului s-a înfrățit cu cele două localități menționate. Pe 25 martie 2018 am participat la marea adunare unionistă de la Chișinău, alături de primarii din Corbi, Albești de Argeș și Poienarii de Argeș, eveniment la care au fost prezenți peste 100.000 de oameni care au cerut într-un glas unirea Basarabiei cu România”, declară primarul Nicolae Barbu.

Festivalul Vinului
La mijlocul lunii noiembrie, în comuna Valea Iașului, la Pensiunea Domeniul Regal, a avut loc prima ediție a Festivalului Vinului, un eveniment organizat de PNL Valea Iașului. ”Festivalul Vinului a avut loc pe 18 noiembrie, și am fost bucuroși să constatăm că peste 300 de oameni din localitate au participat la eveniment. Au fost invitați toți cetățenii comunei, consilierii locali, angajații administrației publice locale. Având în vedere succesul festivalului, intenționez să propun Consiliului Local ca anul viitor Primăria Valea Iașului să organizeze o astfel de manifestare, denumită generic ”Ziua Recoltei””, precizează primarul Nicolae Barbu. La Festivalul Vinului de la Valea Iașului, cei prezenți au avut ocazia să se distreze alături de ansambluri populare locale și să deguste vinuri și bucate tradiționale.