Sâmbătă, 11 iulie se anunţă o seara inedită la Beliş, ocazie cu care vor fi prezenţi în frumoasa comună de munte, printre alţi invitaţi speciali, reprezentanţi ai Societăţii Cultural-Patriotică “Avram Iancu”. Sunt demne de laudă aceste acţiuni în care sunt implicate autorităţile locale, pentru că, aşa cum spunea marele istoric Nicolae Iorga, cine nu îşi cunoaşte trecutul, nu poate avea un viitor.
Promovarea culturii, păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor străvechi este o preocupare continuă a edililor de la Beliş. Miercuri, 24 iunie, la iniţiativa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi cu acordul primăriei, s-a organizat la Beliş o acţiune culturală, o întâlnire constructivă cu vârstnicii din comună. Aceştia au depănat amintiri legate de viaţa de zi cu zi a sătenilor înainte ca tehnologia să ne acapareze de tot, despre greutăţile pe care le întâmpinau, despre cum munceau la câmp şi cum creşteau animalele, precum şi despre cum se petreceau odinioară la marile sărbători de peste an.
Luna iunie a fost una benefică, cu realizări şi pe alte planuri în comuna Beliş. “Am început construcţia celor două drumuri forestiere, proiect finanţat din fonduri europene, prin Măsura 125. De asemenea, în luna iulie vor continua lucrările la Căminul Cultural din Giurcuţa. Totodată, lucrările la Centrul de Informare Turistică se derulează conform graficului”, precizează primarul Viorel Crainic. Primăria s-a implicat totodată în sprijinirea fermierilor pentru a-şi întocmi şi depune documentaţia la APIA, iar cu ocazia sfârşitului de an şcolar a pregătit premii pentru elevii din comună.
Printre priorităţile viitoare ale autorităţilor locale se regăsesc reabilitarea, modernizarea şi dotarea şcolii din Beliş şi crearea unei rampe pentru depozitarea gunoiului menajer, suplimentarea şi împrejmuirea pubelelor în satele Beliş, Bălceşti şi Poiana Horii.
Cluj/Beliş: “Seară Moţească”
- Detalii