Tipărire

66Duminică, 14 iunie, fiii satului Vişea au avut ocazia să se reîntâlnească cu ocazia sărbătorii închinate satului natal. Evenimentul a debutat cum este creştineşte orânduit, cu slujba de la Biserică, după care, cu începere de la ora 14.00, s-a dat startul la cântec, joc şi voie bună.

 

Pe scena amenajată în centrul localităţii au urcat reprezentanţii clerului pentru a oferi binecuvântarea duhovnicească, primarul comunei Jucu, Ioan Dorel Pojar, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, care au adresat cuvinte frumoase celor prezenţi, şi evident dansatori şi solişti apreciaţi de iubitorii muzicii folclorice.
69Membrii ansamblul de Jocuri populare “Jucu Someşan” au fost cei care au deschis spectacolul, prezentând coregrafii dinamice, care au prins la public. Au urmat recitalurile susţinute de Răzvan Colcer, Dolfina Aştilean, Giulia Goia, Maria Marcu, Amalia Codorean, soţii Valeria Codorean şi Traian Ilea, artişti de renume, aleşi cu inspiraţie de organizatori. Evident, nu puteau lipsi formaţiile de dansuri populare maghiare. Şi-au dat concursul pe scena din Vişea „Kaláka” şi „Kiskaláka”, corul „Rozmaring” din cadrul Fundaţiei Culturale „Téka” Gherla, Ansamblul de dansuri „Ördögtérgye” din Cluj-Napoca, precum şi grupul vocal şi formaţia de jocuri din Buza.
Cum îi şade bine oricărui eveniment care se respectă, seara s-a încheiat cu un minunat foc de artificii, spre deliciul celor prezenţi. Organizatorii promit la fel de multe surprize pentru ediţia a doua a sărbătorii “Fiii comunei Jucu”, eveniment major în comună, ce va avea loc pe parcursul a două zile, 25 şi 26 iulie.

Ziua Portului Popular la Gădălin
67Tot la a doua ediţie se află în acest an un alt eveniment cultural ce va avea loc duminică, 19 iulie, în satul Gădălin, comuna Jucu. Organizat din iniţiativa Parohiei Ortodoxe Gădălin, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, manifestarea se vrea a fi o punte de lansare pentru tinerii artişti, după cum ne preciza preotul Adrian Mitrea.
Sărbătoarea va începe cu slujba religioasă la Biserica Ortodoxă din satul Gadălin, ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la care va participa cercul preoţesc al comunei Jucu, precum şi alţi preoţi şi diaconi invitaţi. După masa oficială, cu începere de la ora 14.00, în cadrul programului folcloric îşi vor evolua ansambluri de dansuri din comuna Bonţida, Baciu şi din Sărmaş. Sunt aşteptaţi să cânte la eveniment tineri solişti, elevi ai Şcolii Populare de artă “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, dar şi Răzvan Colcer. Organizatorii doresc ca la această sărbătoare a satului Gădălin să fie promovat portul popular românesc autentic, motiv pentru care intenţionează să premieze cel mai frumos costum purtat la eveniment.

68