Tipărire

mihai viteazu 2Interviu cu domnul Sorin Rus, antrenor și director tehnic al Clubului de Rugby Arieșul, din Mihai Viteazu
- Cum a fost acest an pentru echipa de rugby din Mihai Viteazu?
- A fost un an destul de bun, deoarece am reușit să relansăm echipele de băieți. Astfel, am constituit încă două grupe: una la nivel de opt ani și alta la nivel de zece ani. Înainte aveam grupa de paisprezece ani de băieți și grupa de fete junioare, care activează în Campionatul Național. Avem un lot de șaisprezece fete, dintre care patru au fost în vizorul Centrului Național Olimpic pentru Tineret, în vederea pregătirii pentru Jocurile Olimpice din 2020. Trei dintre acestea chiar vor pleca la acest centru din București la 1 septembrie și acolo se vor pregăti pentru Olimpiada de la Tokyo.

- Există copii pentru noile grupe formate? Aceștia sunt doar din Mihai Viteazu?
- Sunt copii, greu este să-i aduci spre sport și, apoi, să-i aduci la teren. Sunt generații care, dacă nu le asiguri transportul, dacă nu mergi după copii personal, îi vezi rar. Majoritatea lor sunt de pe raza comunei Mihai Viteazu, dar și din Cornești, Moldovenești, Cheia; de asemenea, avem doi copii din Turda și trei din Câmpia Turzii. În fiecare zi facem o tură cu mașina, care totalizează în jur de 115-120 kilometri.
- Cum se desfășoară antrenamentele?
Încep destul de târziu, la ora 18.00, întrucât vin și câteva dintre fetele care activează în Campionatul Național de Junioare, care pe perioada de vacanță lucrează să-și ajute părinții sau să-și strângă niște bani ai lor. Grupele de copii de opt și zece ani sunt o premieră pentru clubul nostru.
- Turnee ați mai avut în perioada aceasta?
- Nu am mai participat la turnee, datorită faptului că încercăm să ne drămuim cât mai bine banii. Pe această cale mulțumim primăriei din Mihai Viteazu, care a fost tot timpul alături de noi, și sponsorilor noștri. Cel mai important dintre aceștia este Transilvania Impact din Turda, societate al cărei director este chiar președintele clubului nostru.
- Ați găsit deschidere la copii, vor și altceva în afară de fotbal?
- Cred că la vârsta aceasta copilul este ușor de convins, dacă-i prezinți așa cum trebuie sportul respectiv. În general spre rugby vin cei care n-au mai practicat niciodată alte sporturi și este destul de ușor să-i convingi că acesta este sportul ideal pentru ei. Avem și copii care vin de la fotbal și unii nu fac față, rugby-ul fiind un sport mult mai dur. Avem alții care vin de la baschet; dintre ei, au fost câțiva care au rezistat și au rămas.
- Cum au fost primele antrenamente la grupele de copii? Ce le-ați spus?
Pentru ei au fost deosebite, deoarece erau chiar începători și nu au mai practicat niciodată acest sport. Sperăm să avem o colaborare cu Clubul CSM din Câmpia Turzii, pentru a pune cap la cap lucrurile și a crește copiii până la o vârstă, de la care îi pot prelua ceilalți. Ar fi culmea să nu ne putem înțelege aici, pe plan local, să creștem copii și să ne dăm seama la un moment dat că nu avem ce face cu ei. La antrenamente se putea citi o bucurie pe chipurile lor, pentru că și-au găsit în sfârșit un sport. Deja au aproape două luni de când vin și părinții chiar ne-au spus că sunt foarte încântați de ceea ce au descoperit la noi.
- Vă doriți doar această bază de selecție locală?
Nu neapărat că n-am vrea o bază mai largă, însă prin contractul de finanțare pe care-l avem cu primăria din Mihai Viteazu noi suntem obligați să avem cel puțin 70% dintre jucători de pe plan local, ceea ce mi se pare un lucru normal. Ei își protejează investiția proprie, urmăresc să-și educe și să-și protejeze propriii copii.
- În toamnă ce va fi?
Este prima dată când încă nu știm cum și când încep campionatele, și asta e o bilă neagră pentru Federația Română de Rugby, care ne menține în acest suspans. Știm cu ce vom participa, dar nu știm unde vom participa și care sunt costurile de participare. În schimb, suntem încrezători că vom face față, indiferent unde va trebui să mergem și cu cine să jucăm. Scopul nostru este să ne pregătim și să educăm acești copii. Meciurile sunt pentru mine doar niște etape de verificare a stadiului la care sunt antrenați copiii.
- Anul trecut când a început campionatul?
În 4 septembrie, dar anul acesta nu sunt speranțe să înceapă atât de devreme. Cred că prin octombrie va fi, cel mai devreme; este un lucru destul de dificil, întrucât vom juca pe terenuri nefavorabile, cu bălți, ploi, cu temperaturi scăzute. Anul acesta am avut doar două echipe înscrise la ediția de campionat, dintre care o echipă de paisprezece ani, cu care am luat locul al II-lea în Transilvania, pentru că nu a fost competiție la nivel național pentru ei. A existat o finalitate la nivel național, dar noi nu am avut dreptul să participăm pentru că anul trecut copiii noștri au fost înscriși forțat, la un an superior, iar vârsta lor nu le permitea să participe. Totuși, bucuria noastră este că au luat locul II din șapte echipe înscrise, fapt care ne dă speranțe pentru acest an în care ei vor participa legal la categoria lor de vârstă. Iar fetele au obținut un loc al IV-lea anul trecut. Cu ele am început o reconstrucție, după ce acum trei ani au fost campioane naționale; am schimbat din nou componența, am păstrat câteva din cele vechi. Trei dintre acestea au prins și această șansă, de a se antrena cu Lotul Olimpic. Rugby-ul este un sport olimpic, iar fetele de la junioare nu joacă rugby în cincisprezece, ci în șapte. Anul acesta ne înscriem pe un nou drum; să vedem dacă vom avea succes sau, dacă nu, ne dorim să atingem măcar performanțele din anii trecuți.
- La fete pășiți în anul al doilea, după schimbările făcute.
Acum îmi doresc la fete o nouă reconstrucție, pentru că le pierdem pe cele trei, care pleacă în Centrul Olimpic. Astfel, trebuie să regândim întreg sistemul, să aducem fete tinere, cărora să le dăm încă vreo doi-trei ani de pregătire. Apoi putem să emitem pretenții. Obiectivul nostru este cel de a descoperi și de a promova, nicidecum de a obține titluri sau medalii.
- E nevoie să le spunem copiilor cât este de important să facă un sport în aceste etape ale vieții lor.
Este foarte important! Părerea mea este că mulți părinți și-au dat seama de acest aspect și au început să-și ducă spre sport copiii, indiferent care ar fi acesta. Îndemnul meu este să-i trimită la sport, pentru că e vorba de sănătatea lor. Ei sunt o generație care va trebui să fie sănătoasă, căci după cum merg lucrurile în țara noastră și după cum gândim viitorul și punem baza – așa cum spunea și Gheorghe Hagi – doar sportul, cultura și lucrurile în care putem să ne afirmăm cu propria noastră tărie pot face diferența.