Administrația locală din comuna Lerești continuă să implementeze proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor. Primarul Marian Toader anunță finalizarea unei noi investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în timp ce alte proiecte majore se apropie de finalizare. Recent, a fost finalizat proiectul de extindere a rețelei de canalizare în satele Țarina, Poduri și Valea Mărului (laterală), investiție realizată cu fonduri europene, prin PNRR. ”Lucrările au vizat extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 2,3 kilometri, oferind acces la un serviciu esențial pentru tot mai multe gospodării.”, afirmă edilul șef.
În același timp, cele două proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se află în etapa finală de execuție. Este vorba despre modernizarea unor drumuri din localitate și extinderea rețelelor de apă și canalizare în satul Pojorâta, investiții care vor fi finalizate în această toamnă. Tot prin Programul „Anghel Saligny”, urmează să fie emis ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe drumul principal din Pojorâta, pe o lungime de aproximativ 3,2 kilometri. „Ne dorim ca fiecare sat al comunei să beneficieze de aceleași condiții moderne de trai. După finalizarea acestui proiect, și locuitorii din Pojorâta vor avea acces la toate utilitățile de bază - apă, canalizare, gaze și infrastructură rutieră modernizată, la același nivel cu restul comunei. Continuăm să atragem fonduri și să investim pentru dezvoltarea Lereștiului și pentru creșterea calității vieții cetățenilor”, a mai declarat primarul Marian Toader.
În perioada următoare va începe și implementarea celui de-al treilea proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, care vizează modernizarea sistemului de iluminat public. Investiția va conduce la creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor și îmbunătățirea siguranței în toate zonele comunei.
Investiții din bugetul propriu
Pe lângă proiectele finanțate din fonduri nerambursabile, administrația locală va continua și investițiile realizate din bugetul propriu. În această toamnă sunt programate noi lucrări de extindere a rețelelor de energie electrică. „Ne-am propus ca până la sfârșitul acestui an să finalizăm și un alt proiect important pentru imaginea comunei - poarta de intrare în Lerești, alături de un totem reprezentativ, care vor pune în valoare identitatea și specificul localității. Ne dorim ca cei care ajung în comună să fie întâmpinați de un element modern și reprezentativ, care să reflecte frumusețea și dezvoltarea Lereștiului”, a mai declarat șeful executivului.