Până la sfârșitul lunii octombrie, administrația din Dârmănești și-a propus finalizarea lucrărilor de modernizare a patru drumuri de interes local. Dacă vremea va permite, până sfârșitul anului se va interveni pe alte patru tronsoane. „În afară de aceste opt drumuri, am mai avea ceva de lucru pe infrastructura rutieră. Este vorba de Drumul Iuzii, pentru care sperăm să obținem anul viitor o co-finanțare de la Consiliul Județean Argeș, pentru că aici vorbim de un tronson destul de lung, iar costurile sunt pe măsură. Totodată, vom demara încă de anul acesta lucrări de realizare a unui canal pluvial în lungime de aproximativ 700 de metri la Drumul Fabricii. Per total, acolo e vorba de o investiție complexă, cifrată undeva la 17 de miliarde de lei vechi, astfel că o vom realiza în două etape. Fabrica „Gestamp Beycelik”, situată în zonă, este unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul local al comunei, astfel că investiția se impune.”, explică primarul Emilian Ciolan.