Iată că, după implicarea rușilor în procesul electoral al tuturor țărilor din Europa, a venit și rândul americanilor să-și facă jocul lor, care seamănă tot mai mult cu cel al rușilor. Șefii lumilor (așa cum le place lor să creadă că sunt), americanii și rușii, manipulează și intervin în procesul electoral al tuturor țărilor, împingându-și oameni în parlamentele multor state. Iar cei care preiau și agită prin piețe ori în mediul virtual discursul naționalist lipsit de conținut al dreptei extremiste, nu realizează că, în cele din urmă, ei vor fi cei mai afectați. Nemții au trecut cu bine, sau aproape bine, prin procesul electoral. Încă le bate extremismul în parlament, dar speră să mențină stabilitatea țării. Ucrainenii încă se zbat între continuarea războiului cu consecința pierderilor umane ireparabile și orașe distruse în întregime (ca pe vremea când au mai trecut rușii prin Europa), și o pace care să nu afecteze prea mult siguranța și viitorul țării. Ultimele evenimente din Biroul Oval au șocat Planeta, îndepărtând și mai mult speranța stingerii acestui conflict, ce acum riscă să bată la ușa țărilor din flancul estic al NATO.
România noastră încă se zbate între a merge pe linia extremistă care, fie vorba între noi, se bazează pe sprijinul extern al diverșilor miliardari ai lumii (acum se scoate Soroș din joc și se introduce Musk), sau continuarea cu aleșii pro-europeni, dar care au tot dezamăgit și se pare că insistă să facă doar ce știu. Bine, nu vor putea extremiștii să aducă bani în țară, pentru că vedem că cei ce-i sprijină pe ei (americanii - care au venit la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial să numere morții, orașele distruse și să facă împărțeala Europei), știu doar că orice costă. Iar sprijinul lor îl vor cuantifica în resursele țării, așa cum fac cu ucrainenii.
Mulți români nu știu sau nu înțeleg că România de acum nu mai este România din 1989. Și aici mă refer la industrie, la politica externă, la agricultură, la resurse interne... Tot ce s-a pierdut a fost din cauză că populația (unii îi spun gloata) a ales la impuls sau la manipulare și nu a avut discernământul să facă diferența dintre mincinoși și oameni de bine.
Concluzia este că dacă ne vom hrăni cu apă, vom sta la soare și nu vom merge la medic, pentru că așa ne spune candidatul care nu bea apă, stă la soare dar pe banii noștri și merge la medic dar nu în România noastră, vom ajunge niște umbre ale unui viitor tot mai incert - al nostru și al copiilor copiilor noștri.
Dumnezeu să ajute și România!
Cătălin Gherzan