Primăria comunei Bârla a depus în luna decembrie un proiect privind amenajarea unui parc fotovoltaic în scopul producerii energiei electrice din surse regenerabile pentru asigurarea consumului la nivel local. Proiectul a fost depus chiar în prima zi a deschiderii apelului de proiecte și are mari șanse să obțină finanțare. Investițiile în astfel de sisteme de producere a energiei verzi pentru autoconsum sunt finanțate de Ministerul Energiei. Proiectul presupune montarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile de tip solar cu panouri fotovoltaice, pentru asigurarea consumului clădirilor publice și pentru rețeaua de iluminat public.
Totodată, finalul de an vine cu o veste bună legată de unul dintre cele mai importante proiecte ale administrației publice locale - alimentarea cu gaze naturale. Prin ordin comun al miniștrilor Dezvoltării și Energiei a fost aprobat spre finanțare proiectul privind realizarea rețelei de distribuție gaze naturale în comunele Bârla și Hârsești din Argeș, respectiv Tufeni din județul Olt. Proiectul depus de asociația formată din cele trei comune primește finanțare prin Programul de Investiții ”Anghel Saligny”. Așadar, anul viitor, în comuna Bârla vor începe lucrările la rețeaua de gaze. De asemenea, proiectul privind realizarea rețelelor de apă și canalizare depus în parteneriat cu SC Apă Canal 2000 SA Pitești în cadrul PNRR, C1 - Managementul apei a intrat într-o nouă etapă. Autoritățile din Bârla au depus ultimele clarificări solicitate, iar până la finalul anului se va încheia evaluarea proiectului. Conform așteptărilor, în primăvară vor fi semnate contractele de finanțare și vor demara investițiile la rețelele de utilități. ”Potrivit proiectului, în satul Bârla, pe strada Parcului se vor introduce alimentarea cu apă și canalizarea, iar pe DJ 679A doar canalizarea. În satul Mozăceni Vale, pe strada Primăverii va fi realizată rețea de canalizare”, precizează primarul Gheorghe Voicu. În altă ordine de idei, Moș Crăciun împarte și anul acesta cadouri copiilor din comuna Bârla. Joi, 21 decembrie, la Căminul Cultural Bârla, într-un cadru festiv, cei mai mici dintre cetățenii localității se vor întâlni cu Moșul și vor avea parte de surprize. Consiliul Local Bârla și Asociația ”Îngerașii” Bârla, susținută de femeia de afaceri Olimpia Doru, fiică a satului, sunt artizanii acestei bucurii care va completa magia sărbătorilor de iarnă pentru copiii din localitate.