Tipărire

nucsoara primarAutoritățile comunei Nucșoara doresc să promoveze și să sprijine înființarea unor puncte gastronomice locale, ca parte din strategia de turism a localității și de dezvoltare locală durabilă. În plus, pentru a atrage turiștii în frumosul ținut de la poalele munților Făgăraș, reprezentanții administrației publice locale au în plan să dezvolte și alte tipuri de activități cu potențial turistic, cum ar fi drumeții ghidate, vizite la atelierele meșterilor populari, precum și să certifice produsele tradiționale din zonă.

”Suntem în plin proces de identificare a persoanelor din comună care doresc să înființeze puncte gastronomice locale. Îi vom sprijini pe cei interesați în aceste demersuri, alături de Asociația „Conservation Carpathia”, dar și de alte entități care doresc să susțină potențialul turistic al Nucșoarei. De asemenea, ne dorim să formăm ghizi de drumeție care să-i îndrume pe turiști spre descoperirea frumuseților naturale din împrejurimi. Bineînțeles, vorbim de oameni din rândul cetățenilor comunei noastre. Vrem să facem și o hartă interactivă a meșterilor populari din Nucșoara, precum și să certificăm produsele tradiționale locale. Turiștii, când vin în Nucșoara, să găsească diverse puncte de atracție, să petreacă cât mai mult timp aici, să cumpere de la producătorii locali”, afirmă primarul Ion Cojocaru. Orizontul de timp stabilit de autorități pentru implementarea tuturor acestor obiective este de 3 ani. 

În ceea ce privește lucrările derulate pe plan local, de curând au fost finalizate cele de îndepărtare a efectelor calamităților pe Drumul Plaiului, în punctul ”La Istrucel”. Drumul a fost consolidat pe o lungime de 80 metri prin amenajarea unor gabioane de ambele părți. Totodată, asfaltarea drumurilor din satul Slatina, investiție derulată prin Programul ”Anghel Saligny”, se află în procedură de licitație. 8 km de drumuri locale vor fi asfaltați cu fonduri guvernamentale și locale.