Tipărire

77Administrația locală din Corbi  a început amenajarea celui de al III-lea teren de sport din localitate, în satul Stănești, așa cum era prevăzut în programul de dezvoltare a localității. Costurile se ridică la suma de 100 de mii de lei, bani alocați din fonduri proprii.
”La fel ca și celelalte terenuri de sport, care se bucură de o mare popularitate printre tinerii comunei, terenul din Stănești va avea gazon sintetic și destinație multiplă, fiind adecvat practicării mai multor sporturi: fotbal, tenis, baschet, handbal. Estimăm că va putea fi dat în folosință în data de 5 august.”, spune primarul Virgil Baciu.
În ceea ce privește investiția de introducere a sistemului de alimentare cu apă în Corbi, dat fiind nivelul avansat al lucrărilor, conducerea Primăriei consideră că într-o lună pot începe racordările. ”Fiecare cetățean poate face lucrarea cu cine dorește. Noi vom încerca să suportăm o parte din cheltuieli. Partea buna este că putem funcționa indiferent dacă celelalte localități cu care suntem prinși în proiect Domnești, respectiv Pietroșani, se află în alt stadiu al lucrării. Rămâne de văzut cum vom administra rețeaua. Există trei variante: fie creăm un serviciu propriu, fie ne asociem cu mai multe localități pentru înființarea unui serviciu de gospodărire a sistemului și, ultima variantă, cea mai puțin viabilă după părerea mea, concesionăm serviciul unui operator.”, a mai declarat șeful executivului din Corbi.
Proiectele de viitor pentru dezvoltarea comunei vizează tot modernizarea infrastructurii.  Conducerea Primăriei studiază Măsurile din noul PNDR  pentru găsirea sursei de finanțare pentru introducerea canalizării  și reabilitarea alimentării cu apă (rețeaua veche) din Corbi și Jgheaburi.
”Se lucrează deja la proiect și, din estimările inițiale, pentru un sistem de 10 km de canalizare și 5 km  de reabilitare a rețelei vechi de apă în satele amintite suma ar fi de 1,5 milioane de euro”, afirmă primarul din Corbi. Dacă rectificarea bugetară preconizată la sfârșitul lunii iulie va aduce bani și pentru comuna Corbi, aceștia vor fi folosiți pentru asfaltarea unor tronsoane din Corbșori: Strada Ruginii, respectiv Strada Malului.