Autoritățile comunei Căteasca se apropie de finalizarea lucrărilor de asfaltare a unui nou drum județean. Modernizarea DJ 702G avansează într-un ritm foarte bun astfel că lucrările pe raza satului Recea au fost finalizate, iar în curând vor fi gata și cele din satul Catanele. Acest tronson de drum județean, în lungime de 12 kilometri, a fost predat în administrare de către CJ Argeș Consiliului Local Căteasca, pentru a fi asfaltat, în urma unui parteneriat cu administrația locală, parteneriat similar cu cel de la DJ 704C, varianta ocolitoare a podului închis de la Căteasca, drum asfaltat anul trecut.
”Modernizăm DJ 702G, drum pe care l-am preluat în administrare de la Consiliul Județean. Acest drum face legătura între Autostrada A1 și drumul 703 B, care va fi și el modernizat. Ne dorim să oferim cetățenilor confortul pe care îl merită și repararea drumului era într-adevăr o necesitate pentru că era destul de deteriorat. Tronsonul are 12 kilometri lungime, iar anul acesta vom încerca să îl reparăm pe o lungime cât mai mare, desigur, și în funcție de cât ne permite bugetul local și alocarea de la Consiliul Județean.”, declară primarul Liviu Năstase.
Din luna iunie începe racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare din satele Căteasca și Coșeri. Rețeaua propriu-zisă este finalizată în cele două sate și, pentru a putea funcționa, este necesar ca locuitorii să se racordeze. Legătura de la conducta de canalizare din proprietatea cetățeanului până la căminul de racord se va face de către Primărie, care va suporta lucrarea, cât și țeava care face legătura între căminul de branșare de pe domeniul public și conducta de scurgere a cetățeanului de la limita proprietății.
Nu în ultimul rând, În Ziua Înălțării Domnului, Ziua Eroilor a fost sărbătorită și în comuna Căteasca. Reprezentanții Primăriei, împreună cu preoții bisericilor din comună au depus coroane la monumentele eroilor, aducând un omagiu celor care s-au jertfit pentru apărarea patriei și libertatea neamului românesc.