Tipărire

buzoesti 4În satul Ionești va fi amenajat în următoarele zile un loc de joacă. Acesta va fi amplasat la baza punții pietonale. Autoritățile locale se ocupă acum de compactarea terenului și apoi vor monta echipamentele de joacă. De altfel, Primăria Buzoești a amenajat locuri de joacă în mai multe sate ale comunei, investițiile în spațiile de agrement fiind realizate cu fonduri din bugetul local.

Se apropie de finalizare lucrările de împrejmuire a terenului de sport din satul Șerboeni. Totodată, a fost cosită iarba de pe teren și aranjată suprafața de joc pentru viitoarele partide.
În altă ordine de idei, se fac demersuri în scopul semnării contractului de finanțare pentru proiectul derulat prin Programul ”Anghel Saligny”- asfaltarea a 7 km de drumuri în satele Vulpești și Cornățel. Implementarea proiectului este însă condiționată de realizarea investițiilor în infrastructura de apă și apă uzată pe care SC Apă Canal Pitești ar trebui să le deruleze în cele două sate în perioada următoare.
SF pentru asfaltarea drumului din Tomșanca
Conducerea Primăriei Buzoești intenționează să asfalteze drumul comunal din satul Tomșanca, iar în acest sens se lucrează la studiul de fezabilitate. „Ne propunem să modernizăm 4,6 km de drum, cu fonduri din bugetul local. Dacă totul merge bine, vrem să dăm drumul la lucrări în vară.”, declară primarul Ion Tănase.
În perioada următoare va începe și montarea noilor lămpi în cadrul rețelei de iluminat public. Autoritățile din comuna Buzoești au obținut finanțare prin AFM pentru modernizarea iluminatului stradal. 500 de lămpi economice, cu tehnologie led și coordonate printr-un sistem de telegestiune vor fi montate pe drumurile din localitate. Concomitent, se va face completare cu încă 30 de lămpi pe străzile pe care nu există surse de iluminat. Nu în ultimul rând, prin PNRR vor fi reabilitate trei clădiri publice: Primăria Buzoești și școlile din satele Vulpești și Șerboeni. Licitația pentru execuția lucrărilor va avea loc în scurt timp.