Tipărire

micesti latDouă investiții extrem de importante pentru comunitatea din Micești - creșa și grădinița cu program prelungit, vor fi finalizate în luna martie. Administrația comunei va demara în acest an și alte obiective, cu fonduri externe, dar și de la bugetul propriu. „Lucrările la creșa din vecinătatea primăriei se află într-un stadiu extrem de avansat. Mai trebuie montate întrerupătoarele electrice, hidranții și de pus gresie pe scări, după care se va trece la amenajarea exteriorului, respectiv realizarea parcării, a unui loc de joacă, a spațiilor verzi și montarea paratrăznetului.

La grădinița cu Program Prelungit Micești constructorul lucrează la finisajele interioare. Au fost montate deja caloriferele, instalațiile sanitare, s-a pus gresie și faianță. Dotările, pentru ambele obiective, vor fi achiziționate până la începerea noului an de învățământ. De asemenea, pregătim pentru asfaltare Aleea Dumbravei, pe o lungime de 280 de metri.”, a detaliat Ionuț Tudorache, șeful Biroului Achiziții din cadrul Primăriei Micești.
Legat de infrastructura rutieră, administrația comunei a reușit anul trecut să obțină prin Programul „Anghel Saligny” o finanțare în valoare de peste 4 milioane de lei pentru asfaltarea a 20 de drumuri de interes local. Nu este însă singurul obiectiv de investiții care va fi finanțat prin acest program. „După apă și gaze, vine și canalizarea! Vom primi peste 15 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru înființarea primei rețele publice de apă uzată, inclusiv stație de epurare în satele Micești și Purcăreni. Prin același program, „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, vom primi peste 800.000 de lei pentru înființare sistem centralizat de alimentare cu apă în satul Brânzari. Continuăm, așadar, programul de modernizare a comunei, modernizare ce nu poate aduce decât bunăstare întregii comunități.”, spune primarul Dumitru Voicu.