Tipărire

cetateni primarPână la sosirea anotimpului rece, drumurile din comuna Cetățeni, acolo unde este nevoie, vor fi reabilitate. ”Balastăm cu material din râu tronsoanele unde este necesară intervenția, pentru a avea o infrastructură rutieră pusă la punct pe perioada anotimpului rece.”, declară primarul Mugurel Minciună.
Modernizarea drumurilor este în atenția executivului și prin proiectul pentru care s-a obținut finanțare prin programul „Anghel Saligny”.

Este vorba de modernizarea străzii Speranței și construirea unui pod, precum și de asfaltarea unor drumurilor comunale și locale: strada Râului, strada Morărești, strada Căpitan Socol și strada Plaiul Radului. ”Chiar dacă nu am fost chemați încă să semnăm contractul, pentru a câștiga timp, am organizat deja licitația, cu clauză suspensivă; în acest fel, imediat după perfectarea documentelor, vom putea emite ordinul de începere a lucărilor.”, a mai afirmat edilul șef.
Modernizarea iluminatului public, cea de-a doua etapă, ce vizează străzile laterale din localitate, este, de asemenea, o investiție pe care conducerea Primăriei o așteaptă. ”Nu am reușit luna trecută să obținem finanțare prin AFM pentru modernizarea iluminatului public. După cum se știe, sesiunea de depunere a durat 7 minute și nu am putut încărca solicitarea suficient de rapid. Cât de curând, finanțarea se va redeschide și sperăm să fim printre câștigători. Este vorba de o finanțare 100%, ce presupune montarea de lămpi moderne, cu sistem de telegestiune, care eficientizează consumul pe timp de noapte, în funcție de circulație.”, a mai declarat șeful executivului din Cetățeni.