Tipărire

slobozia primarÎn comuna Slobozia se află în plină desfășurare lucrări de amenajare a unor alei pietonale în zona podului peste râul Dâmbovnic și în preajma Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”, unitatea școlară beneficiind și de gard nou. Anul trecut la școala din comuna Slobozia a fost dat în folosință un teren sintetic de fotbal, investiție realizată cu fonduri europene și contribuția autorităților locale.

Principalii beneficiari ai acestor investiții sunt cei peste 650 de copii care învață în această școală. Concomitent, în localitate se derulează lucrările incluse în proiectul de modernizare a DJ 503 Lim. Jud. Dâmbovița- Slobozia- Rociu-Oarja. Peste 4 km de drum județean urmează să fie asfaltați pe teritoriul comunei Slobozia. ”Se lucrează, șantierul este deschis. Ne apropiem de finalizarea șanțurilor betonate și a podețelor de acces în gospodării pe toată lungimea tronsonului aferent comunei noastre. Se va trece apoi la turnarea primul strat de asfalt. În zilele următoare va începe și asfaltarea DJ 702F, drumul care asigură legătura cu DJ 503. Va fi asfaltat un tronson de 400 de metri”, declară primarul Petre Funie.

Accent pe digitalizare
Administrația comunei Slobozia vrea să beneficieze de oportunitățile de finanțare din PNRR pentru a putea implementa noi proiecte. În prezent se află în lucru documentații pentru proiecte care vizează adoptarea tehnologiilor digitale în toate domeniile de activitate ale instituțiilor publice (primărie, școli, cămine culturale). Implementarea soluțiilor digitale va contribui la creșterea gradului de transparentizare a activității autorităților locale și la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Totodată, se urmărește obținerea unor finanțări nerambursabile prin PNRR pentru instalarea unui sistem integrat de supraveghere video în comună.

Omagiu Eroilor
Cu ocazia Zilei Eroilor, sărbătorită în fiecare an de Înălțare, sătenii, în frunte cu reprezentanții administrației locale, au participat la o slujbă de pomenire a celor care și-au dat viața de-a lungul timpului pentru reîntregirea și neatârnarea țării. La Monumentul Eroilor au fost depuse coroane de flori.