Tipărire

cicanestiDupă ce bugetul pentru anul în curs a fost votat, înainte de a se apuca de orice investiție sau proiect, conducerea administrației din Cicănești va achita datoriile rămase de anul trecut. Conform declarațiilor primarului Ion Ionescu, banii rămași se împart între cheltuielile de funcționare și fonduri pentru extinderea sediului Primăriei, asigurarea co-finanțării la proiectul derulat prin Programul Operațional Regional pentru reabilitarea și modernizarea școlii, extinderi ale rețelei de apă, asfaltare de drumuri.
” La școală se lucrează, suntem în grafic deocamdată. Proiectul prevede terminarea lucrărilor până în luna august, însă contractual de execuție se mai poate prelungi până la finele anului, așa că nu este nici o problemă. În ceea ce privește drumurile, avem proiecte de asfaltare pentru 9 km. Urmează să vedem ce bani putem obține din fondurile guvernamentale. Extinderi la alimentarea cu apă (pentru care, de asemenea, avem proiect) dorim să facem pe câteva ulițe în satele Bărăști, Cicănești, Urechești, evident tot cu fonduri pe OG 28”, a declarat edilul șef din Cicăneşti.