Tipărire

stoenestiInvestițiile derulate în comuna Stoenești beneficiază de susținere financiară din partea Consiliului Județean, astfel încât lucrările la rețelele de apă și canalizare ar putea fi gata anul acesta. 200.000 de lei este suma alocată administrației publice locale pentru branșamentele la rețeaua de apă și racordurile la cea de canalizare.

”Banii primiți ne ajută să plătim lucrările acestea care nu au fost incluse în proiectul finanțat prin PNDL. Vom mai contribui cu fonduri și din bugetul local. Sperăm să terminăm lucrările la apă și canalizare anul acesta. Mai avem câte ceva de făcut la stația de epurare și la o stație de pompare a apei. Restul lucrărilor sunt gata, conductele au fost introduse peste tot, bazinul de înmagazinare a apei este gata”, declară primarul Ion Marin. 

Centrul comunei va fi modernizat
Pe lângă finalizarea acestor lucrări, prioritar pentru conducerea Primăriei Stoenești este anul acesta proiectul de modernizare a centrului comunei. În cadrul acestuia vor fi realizate lucrări de asfaltare și amenajare de trotuare de-a lungul drumului spre centrul localității, inclusiv pe o porțiune a DJ 725 preluată în concesiune de la Consiliul Județean, vor fi realizate podețe peste drumul județean, dar și canale pentru scurgerea apelor pluviale. Proiectul mai prevede și reabilitarea Căminului Cultural (tâmplărie, schimbarea acoperișului, refacerea parcării), refacerea fațadei Primăriei, racordarea școlilor și a Primăriei la canalizare, împrejmuirea Monumentului Eroilor și amenajarea parcării din fața acestuia. În prezent se lucrează la proiectare și apoi se va trece la etapa de achiziție publică a lucrărilor.

Bucuriile, sănătatea și fericirea să vă însoțească pretutindeni, doamnelor și domnișoarelor! Un 8 Martie plin de împliniri, alături de cei dragi!
Primăria și Consiliul Local Stoenești
Primar, Ion Marin