Tipărire

poienari de muscelAnul acesta, din bugetul propriu administrația comunei Poienarii de Muscel va finaliza în primul rând modernizarea DC 42, Valea Îndărăt. ”Trebuie turnat stratul al doilea de asfalt, cel de uzură, drumul având o lungime de aproximativ 2 km, dar o lățime de 6 m. Este un drum care an de an necesita reabilitări după precipitații intense, dat fiind faptul că este un tronson în pantă. Investiția nu este una facilă, dar am promis oamenilor, și trebuie să ne ținem de cuvânt.”, declară primarul Ion Banzea.

Alte direcții de acțiune din surse proprii vizează reabilitarea clădirilor fostului dispensar uman și a fostei Primării. ”La ambele clădiri trebuie executate lucrări pentru a nu se deteriora și a le da o altă folosință, în beneficiul comunității. Atât la clădirea fostului dispensar uman din Poienari, cât și la cea a fostului sediu administrativ din satul Jugur, trebuie schimbat capacul. Nu excludem varianta înființării în aceste clădiri a unui dispensar veterinar (la Poienari) și a unui centru de colectare a taxelor și impozitelor (la Jugur), dar o să luăm hotărârea, după ce vom fi consultat și cetățenii, să vedem părerea lor. Până la urmă, ceea ce ei consideră că este important, aceea vom face”, spune șeful executivului.
De la Consiliul Județean conducerea UAT-ului speră să obțină banii necesari pentru modernizarea parterului Școlii Gimnaziale. ”Nu avem nevoie de mulți bani. Ne-a mai rămas doar parterul de reabilitat, și sunt convins că 10 ani de acum înainte școala nu mai are nevoie de nicio intervenție.”, afirmă edilul șef.
Prin Programul „Anghel Saligny”, sunt așteptate trei finanțări. ”Două dintre ele se referă la introducerea canalizării în zona centrală și aglomerările sătești, și la modernizarea prin asfaltare a unor drumuri din localitate, tronsoane ce însumează 3 km, situate în zone în care sistemul de canalizare este inutil, fapt subliniat într-un memoriu justificativ. Un al treilea proiect important în modernizarea infrastructurii din localitate este construirea unui pod la Arsenești, în punctul Donel, peste Valea Poienari. În afara gospodăriilor aflate de cealaltă parte a văii, avem 100 de ha de pământ agricol la care oamenii trebuie să ajungă. Accesul a fost făcut până acum prin vad și au fost situații când apele au luat pe sus calul cu căruța, punând în pericol viața oamenilor și a animalelor. Este nevoie de un pod solid, peste care să se poată trece în siguranță cu utilajele agricole”, a afirmat primarul localității.
Pentru a face economie la buget și a putea derula alte investiții cu sumele date lunar pe curent electric, primarul Ion Banzea dorește montarea unor panouri solare la stația de pompare a sistemului de alimentare cu apă.