Tipărire

ratestiAdministrația comunei Rătești are în plan să implementeze un proiect care vizează modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public. În acest sens, în această perioadă, autoritățile lucrează la o documentație ce urmează a fi depusă la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public.

”Modernizarea sistemului de iluminat public se va realiza prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat LED. Obiectivele urmărite sunt creșterea gradului de siguranță a populației, ridicarea gradului de confort, garantarea permanenței în funcționarea iluminatului public, dezvoltarea durabilă a sistemului de iluminat public și optimizarea consumului energetic. Prin implementarea proiectului, în comuna Rătești ar urma să fie montate câteva sute de lămpi noi”, precizează primarul Cornel Petrică. Proiectul va fi depus la AFM până la finalul anului.

Întârzieri în recepționarea terenului de sport
Recepția lucrărilor la terenul multifuncțional de sport amenajat anul acesta lângă Școala Gimnazială ”Gheorghe I.I.C Brătianu” Rătești întârzie din cauza lipsei unui branșament electric. Obiectivul în sine este gata de ceva timp, însă din cauza furnizorului de energie electrică care întârzie realizarea branșamentului respectiv, recepția lucrărilor nu poate fi făcută. Terenul a fost realizat cu fonduri europene și locale. Totodată, autoritățile comunei Rătești așteaptă răspuns la solicitările de finanțare depuse în cadrul programului guvernamental ”Anghel Saligny”. Primăria Rătești a depus proiecte pentru înființarea sistemului centralizat de canalizare și pentru modernizarea mai multor tronsoane de drumuri locale.