Tipărire

corbi”Un an foarte dificil, din cauza lipsei banilor”, așa caracterizează primărița din Corbi, Anca Baciu, 2021. Cu toate acestea, în localitate au continuat investiții importante și, mai ales, s-au depus solicitări de finanțare pentru alte proiecte, cu șanse mari de reușită. Nu au lipsit nici acțiunile pe teme de mediu, de impact asupra zonei, și nici cele culturale, aici punctând cu brio cea de-a treia ediție a Festivalului Stonebird, un eveniment de mare succes, impecabil organizat chiar și în condiții de pandemie.

”S-a lucrat în continuare la rețeaua de canalizare din Corbi și Jgheaburi, proiect cu fonduri europene, ce nu a fost finalizat din cauza lipsei fondurilor. S-a dat ordinul de începere la construirea sălii de sport, prin Compania Națională de Investiții, s-au realizat extinderi ale rețelei de apă, la cerere. Cu fonduri proprii, am nivelat terenul pentru amenajarea unui teren de sport, și urmează împrejmuirile. Tot cu bani de la buget, s-a intervenit pe drumuri, pentru reabilitări, acolo unde era nevoie”, afirmă primărița Anca Baciu.
La nivel de depunere de proiecte, administrația locală a lucrat intens, în încercarea de a atrage, pentru viitor, orice sursă de finanțare disponibilă.
”Avem un proiect depus la CNI pe calamități, ce presupune reabilitarea străzii Ureanu și Valea Mare și amenajarea Văii Stănești, distrusă de inundațiile din 2019, proiect cu șanse mari de a intra la finanțare. Am depus proiect la începutul anului, documentație care este în analiză, pentru achiziționarea de echipamente TIC pentru școli. Avem depus pe POIM un proiect ce vizează alimentarea cu gaze a localității și trei proiecte pe noul program „Anghel Saligny” - modernizarea drumurilor comunale din Corbi și Jgheaburi (unde exista rețele de canalizare și apă), construirea unui pod în satul Jgheaburi și introducerea sistemului de canalizare în celelalte patru sate, adică încă 25 de km de rețea și stație de epurare”, punctează primărița din Corbi.
De menționat sunt și acțiunile constante de ecologizare a văilor râurilor și proiectul de împădurire realizat prin donația Principelui Nicolae.
”S-au plantat 10 mii de puieți în zona La Chilii, pe deal. A fost o acțiune amplă, cu implicarea tinerilor și a noastră, a tuturor”, spune Anca Baciu.
Un alt demers demn de punctat este înființarea unei noi clase în parteneriat cu  Școala Populară de Artă. Este vorba de canto popular, cu prof. Adelina Zamfir. „Copiii pot merge la cursuri gratuit, ceea ce reprezintă o mare oportunitate pentru cei talentați”, a mai declarat primărița din Corbi.