Tipărire

suseniPatru solicitări de finanțare a depus conducerea Primăriei Suseni în Programul Național ”Anghel Saligny”, pentru realizarea unor investiții importante în localitate. ”Este vorba de amenajarea a două poduri peste râul Dâmbovnic în satele Burdești și Găleșești, zone unde mai mereu sunt probleme când plouă mult, extinderea rețelei de apă și introducerea canalizării în zona centrală, de-a lungul drumului județean, și pentru modernizarea a 17 km de drumuri în toate satele”, precizează primarul Doru Radu. Alocarea finanțărilor pentru proiectele depuse în programul guvernamental ar urma să fie stabilită la începutul anului viitor.

În funcție și de vreme, din luna decembrie ar putea fi reluate lucrările la grădinița aflată în construcție în centrul comunei. ”Am redepus dosarul la AFIR, cu solicitarea pentru reavizare pe contractul de execuție. Așteptăm să primim avizul în zilele următoare și apoi depunem cererea de plată pentru rambursarea banilor. În decembrie constructorul ar putea reîncepe lucrările”, precizează primarul Doru Radu. Acoperișul a fost pus și urmează montarea tâmplăriei, astfel încât pe timpul iernii să se poată lucra la interior în grădiniță.
În altă ordine de idei, terenul multifuncțional de sport din satul Țuțulești ar putea fi gata până la finalul anului. Pe baza unui împrumut contractat de autoritățile locale prin Trezorerie, s-a reușit asigurarea cofinanțării la proiect. În aceste condiții, constructorul lucrării a promis că obiectivul va fi terminat până la sfârșitul anului.